Modificările la legile justiției au scos oamenii în stradă în toată țara. În Piața Victoriei din București s-au adunat câteva sute de persoane, la ora 18.00,...
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) va organiza, începând din 3 noiembrie, ample manifestații de protest, atât în Capitală cât și la nivel național. Nemulțumirile acestora...
Sindicaliștii amenință cu proteste de amploare, în Capitală, astfel că reprezentanții Cartel Alfa au anunțat că peste 10.000 de oameni sunt așteptați miercuri în stradă. Ei...
Federația Solidaritatea Sanitară anunță declanșarea seriei acțiunilor de proteste. Astfel, în data de 28.09.2017 în intervalul orar 14:00-16:00, este programată pichetarea simultană a Ministerului Muncii și...
Patronatele din domeniul transporturilor anunţă proteste de amploare. Scumpirile la carburanţi operate de companiile petroliere imediat după intrarea în vigoare a supraacizei de 0,16 lei la...
Federația Sanitas se pregătește de proteste și de un miting de amploare pe 19 octombrie. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de...
Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a decis ca din 2 octombrie să înceapă protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă...
Federația Operatorilor Români de Transport solicită8 din nou Guvernului rambursarea unei cote din acciza la carburanți, amenințând cu ample manifestații de protest dacă această solicitare nu...
Campania Salvați Roșia Montană cere de urgență premierului Tudose să nu permită distrugerea Roșiei Montane prin încheierea arbitrajului cu Gabriel Resources. Un compromis între cele două...
Finanţiştii, dascălii şi transportatorii se pregătesc de grevă Sindicaliștii din Finanțe sunt nemulțumiți că guvernul i-a mințit și nimic din ceea ce le-a promis în legea...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea