Prichindeii de la Centrul de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj au primit şi în acest an cu smerenie şi bucurie Sfintele Sărbători de...
Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor Pascale supermarket-urile și magazinele mari din Alba Iulia funcţionează după un program special. Majoritatea dintre acestea sunt deschise până...
Sâmbătă, 16 aprilie, la salon ”Luk” din municipiul Aiud, va fi organizat un Târg de Paști în scop caritabil. Este vorba despre un târg devenit tradiție,...
Cele mai importante site-uri cu anunţuri sunt pline cu mesaje ale crescătorilor de animale care încearcă să-şi vândă marfa şi prin intermediul mediului online. Se pare...
Sărbătorile Pascale vin şi pentru adulţii şi copiii care sunt găzduiţi în centrele aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, iar...
„Hristos, Paştele nestricăciunii – lumii spre mântuire” : Cuvânt pastoral la Învierea Domnului – 2013 „Mântuitorul meu, Jertfa cea vie şi nejertfită, ca un Dumnezeu, pe Tine Însuţi,...
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, Taina Învierii Domnului este nedespărţită de Taina Crucii Sale, deoarece Hristos Cel Înviat din morţi este Hristos Cel...
Copiii de la Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia s-au pregătit aşa cum se cuvine pentru întâmpinarea Marelui Praznic al Învierii Domnului. CITEȘTE...
Luni seară, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Blaj, s-a produs un scandal între două...
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a anunțat programul de distribuire a paștilor în 2017. La fel ca și anul trecut, ”Sfintele Paști” vor fi împărțite în...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666