Programul agenţiilor de voiaj CFR în perioada Paştelui va fi unul special. Astfel, în prima şi a doua zi de Paşte (12 şi 13 aprilie) toate...
În zilele frumoase de primvară din perioada sărbătorilor pascale, iepurașul îi invită pe albaiulieni afară. De sâmbătă 10 aprilie, până marți, 14 aprilie, amatorii de picnic...
Vasile Blaga, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca PNL să intre la guvernare de Paşti, dar este nevoie de o majoritate...
Iubitorii de muzică sacră din Teiuș sunt invitați duminică, 5 aprilie, la un concert de Paşti, susținut de artişti din Asociația Filarmonică Regală de Alba Iulia....
Premierul Victor Ponta a informat astăzi, 27 martie, că a fost luata decizia ca toate pensiile si salariile care urmau sa fie plătite până în 15...
4 mai 2013 | Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească...
Latura de vest a Cetății Alba Carolina este tot mai aproape de forma originală pe care aceasta a avut-o până în anul 1921, când în timpul...
Timp de 40 de zile credincioşii salută „Hristos a Înviat”, iar răspunsul este „Adevărat a Înviat”. Datorită bucuriei Învierii, în biserici nu se mai îngenunchează până...
Carnea de miel este cea mai consumată carne de origine animală, din perioada Sfintelor Sărbători Pascale de aceea considerăm necesare câteva sfaturi care te ajută să...
Cadouri de Paşte. Studiu – care sunt cele mai dăruite cadouri cu ocazia Învierii Domnului. Un studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center arată care sunt...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666