
Dacă nu se rezolvă problema manualelor școlare, în următorii 5 ani, se poate ajunge ca Ministerul Educației să fie singurul editor, a declarat duminică, la Găești, Remus...

Astăzi au fost afişate rezultatele examenului de Bacalaureat 2013 în judeţul Alba, iar înainte de depunerea contestaţiilor doar 21,91% dintre cei care au susţinut examenul au...

Ministerul Educaţiei continuă şi în 2014 programul social „Euro 200”, prin care acordă un ajutor financiar de 200 de euro elevilor şi studenţilor din familii cu...

Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță că Ministerul Educației a comunicat metodologia privind continuarea studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu, ce se aplică în anul şcolar 2012-2013 absolvenţilor...

Președinta Organizației de Femei din PSD Alba, profesor Marcela Dărămuş, este noul inspector general adjunct al IȘJ Alba. Aceasta a fost a fost detaşată recent, în...
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin, ”Calendarul activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea ECTC/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul...

Rezultate Titularizare 2015. Ministerul Educației a publicat, luni, pe Edu.ro, rezultatele la proba scrisă a concursului de titularizare în învățământ. Profesorii au susținut concurs (proba scrisă)...

Rezultatele finale ale concursului de titularizare în învățământ au fost publicate de Ministerul Educației pe portalul Edu.ro, vineri, conform calendarului MECȘ. În județul Alba, 376 de...
Ministerul Educației Naționale și inspectoratele școlare județene vor putea solicita, din luna august 2017, bani europeni pentru acordarea de rechizite școlare copiilor dezavantajați din învățământul de...

Ministerul Educației afișează, luni, pe portalul bacalaureat.edu.ro rezultatele examenului de Bacalaureat 2016, sesiunea din august, după ce absolvenții au susținut probele scrise săptămâna trecută. Absolvenții de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666