Actualitate

Ministerul Educației a aprobat calendarul evaluării naționale la clasa a- VIII-a, în anul școlar 2017-2018. Când vor avea loc examenele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul şcolar 2017-2018.

Potrivit documentului, prima probă scrisă din cadrul EN VIII (limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie 2018.

Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12:00). Subsecvent, în aceeași zi, intervalul orar 14:00 – 19:00 este rezervat înregistrării contestațiilor. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 – 22 iunie.

Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

MEN precizează că înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 4 – 8 iunie 2018. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017 – 2018, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

9 septembrie 2026 | Cod Galben de caniculă în Alba și alte județe din România: Temperaturi de până la 35 de grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de caniculă în Alba și alte județe din România: Temperaturi de până la 35 de grade Județul Alba și alte județe din România vor fi miercuri, 9 septembrie 2026, sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben de caniculă. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 9 septembrie, ora 12 – 9 septembrie, ora […]

Citește mai mult

Actualitate

Uniforma școlară unică ar putea deveni obligatorie pentru elevi: Motivul, combaterea bullying-ului

Ioana Oprean

Publicat

în

Uniforma școlară unică ar putea deveni obligatorie pentru elevi: Motivul, combaterea bullying-ului Uniforma școlară unică ar putea deveni din nou obligatorie în unitățile de învățământ de stat, dacă o inițiativă legislativă  va primi un nou aviz favorabil în Senatul României. Deși proiectul elaborat de PSD vizează combaterea bullying-ului și a inegalităților socio-economice, acesta se lovește […]

Citește mai mult

Actualitate

Anunțul făcut de Nicușor Dan despre tăierea burselor sociale ale elevilor: ,,Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunțul făcut de Nicușor Dan despre tăierea burselor sociale ale elevilor: ,,Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă” Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, 7 septembrie, că, pentru moment, s-a renunțat la tăierea burselor sociale ale elevilor, precizând că decizia privind alocarea banilor este dificilă în condițiile în care resursele bugetare sunt limitate. ,,Pentru moment s-a […]

Citește mai mult