Noul an școlar 2017 – 2018 debutează luni, 11 septembrie 2017, în toate instituțiile de învățământ preuniversitar, prin festivități care vor avea loc în colegiile, liceele...
Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a decis ca din 2 octombrie să înceapă protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă...
Reprezentanții FSLI (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) vor participa luni, 28 august, la o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, întâlnire în care aceștia își vor prezenta...
Inspectoratul Școlar Județean Alba a publicat, marți, lista cu directorii și directorii adjuncți care ocupă aceste funcții prin detașare în interesul învățământului, în urma unui interviu,...
Aflat la Alba Iulia pentru Conferința internațională de Matematică TREPAM 2017, Ministrul Educației a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre reforma din învățământ. Potrivit...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba invită tinerii care au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat precum şi pe cei din ultimul an...
Din acest an, un număr de 28 de elevi din municipiul Aiud vor fi școlarizați, timp de 3 ani, pentru meseriile de sudor și operator la...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba invită tinerii care au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat precum şi pe cei din ultimul an de liceu,...
Absolvenţii de şcoli postliceale sanitare îşi vor putea continua studiile în învăţământul superior în programele de licenţă de asistent medical generalist, după ce au trecut examenul...
Fundaţia Kronospan a susţinut şi în anul 2016 campania de strângere de fonduri „Meseria se poartă”. Începută în anul 2015, campania pentru îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea