Rămâi conectat

Politică Administrație

VIDEO/ Florin Roman, PNL, despre închiderea unor unități de învățământ din județ: ”Dacă nu are grijă, >>Pupăza din Tei<< de la învățământul din Alba se îndreaptă spre sfera penală”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a reluat, vineri, în conferința de presă, subiectul închiderii unor unități de învățământ. În opinia sa avizul conform dat în luna decembrie, de Inspectoratul Școlar Județean Alba, pentru închidere este ”o procedură ilegală” iar conducerea instituției ”se îndreaptă spre sfera penalului”. El a cerut public prefectului să se se implice și să atace hotărârile în contencios administrativ.

”Acest aviz conform dat înainte de consultarea autorităților publice locale este o procedură ilegală iar <<Pupăza din Tei>> de la învățământul județean, dacă nu are grijă, se îndreaptă cu pași repezi spre sfera penală. I-am atras atenția să nu se joace cu închiderea unor școli și grădinițe din județul Alba în lipsa unui studiu de impact. N-ai cu cine, că femeia nu pricepe! Am crezut că face o chestiune la comandă politică. Nu se întâmplă nimic la comandă politică în mintea ei. Ea atâta poate! Deși, dacă stăm să analizăm, sunt situații ca de exemplu o grădiniță cu 4 copii din curtea unui primar PSD, la Geoagiu – stă în picioare, iar în localitatea învecinată, dacă e primar liberal – se închide”, a spus deputatul.

Acesta solicită prefectului de Alba să-și exercite datoria de coordonator al serviciilor deconcentrate, să convoace conducerea ISJ Alba care să lămurească situația ”până nu explodează”.

”În timp ce <<Genunche>> declară că nu se închide nicio școală, curg cazurile de hotărâri ale consiliilor de administrație ale inspectoratelor școlare în care se trimite rețeaua școlară fără program de școlarizare. Asta înseamnă că din toamnă, copiii din școlile și grădinițele care nu primesc program de școlarizare, vor merge la altă școală, vor învăța cu alt educator, alt profesor, vor avea alți colegi”, a explicat Roman.

De asemenea, el a atras atenția că vor fi cazuri în care, din cauza distanței la care se va afla noua unitate de învățământ și a prevederii care impune ca părintele să însoțească la școală copilul, vor fi familii în care unul dintre părinți nu va mai putea lucra deoarece va fi o mare parte din zi pe drum.

”Din acest motiv îi cer prefectului să organizeze dezbateri publice cu părinții, cu profesorii, cu Inspectoratul Școlar, să atace în contencios administrativ, potrivit atribuțiilor pe care le are, aceste hotărâri care sunt ilegale, întrucât încalcă metodologia și principiul demografic al metodologiei – avem criteriu demografic în astfel de situații. (…) Toată această chestiune este premeditată de Genunche. Până în 2012 exista o singură prevedere și anume: era reglementat numărul minim la care putea funcționa o clasă. În acea perioadă în care Genunche a fost ministru, el a modificat Ordonanța de Urgență prin care a permis funcționarea unor clase și peste un număr maxim de elevi. În urma acestor comasări vom avea clase cu 40 de copii, prin alipirea mai multor clase. Ce poate să facă un dascăl timp de 50 de minute cu 40 de copii? Cum vor învăța ei? Sunt situații absurde, în care fac învățământ simultan cu clasa pregătitoare și învățământul primar. Cum să stai de vorbă în aceeași oră cu copilul de la pregătitoare care, practic, face trecerea de la grădiniță, și în același timp să dicuți cu copilul de pe clasa a IV-a care deja începe să lucreze pe lucruri foarte serioase? Dacă aceste comasări nu vor fi oprite, riscăm să devenim o țară de analfabeți, riscăm să creștem abandonul școlar!”, a concluzionat Florin Roman, amintind ca foarte important și faptul că vor fi reduse o mulțime de posturi de profesori și personal auxiliar.

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Peste 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în Roșia Montană: Primăria a solicitat aviz pentru proiectul MAMUT de peste 22 milioane

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Peste 10 kilometri de drum urmează să fie modernizat în Roșia Montană: Primăria a solicitat aviz pentru proiectul MAMUT de peste 22 milioane Primăria Roșia Montană se pregătește să modernizeze patru drumuri comunale cu o lungime totală de aproape 11 kilometri. Este vorba despre DC 146, DC Coasta Henții, DC Hondru Curături – tronosnul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea