Corupția ucide! Și când nu ucide, produce drame, în guvernarea PSDragnea. Imaginile în care o tânăra este brutalizată și tâlhărită în scara unui bloc din Alba...
Am asistat la o imensa manipulare. S-a spus ca legea care interzice radarele ascunse a fost declarată neconstituțională. FALS!!! Radarele ascunse nu mai pot fi folosite...
Amendamentele pe care le-am inițiat și susținut împreună cu deputatul liberal Ioan Cupșa prin care am modificat Codul Penal astfel încât să facem posibilă sancționarea celor...
Ion Mărgineanu, unul dintre primii deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova, semnatar al declaraţiei de independenţă faţă de Uniunea Sovietică, a pornit joi, 1 noiembrie, pe jos,...
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a refuzat solicitarea PNL de a discuta în plen și de a supune votului final proiectul de lege cu privire la...
În ultimii doi ani, guvernul de stânga PSD-ALDE a împrumutat România cu 20 de miliarde de euro și pe fiecare român cu 1006 euro. Numai în...
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi, Peste o lună vom celebra cu toții 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918, și anume...
Lucrări în valoare de sute de miliarde de lei, pentru asfaltarea drumurilor, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, sunt în pericol să fie blocate. Prețul...
Democratura PSD de la București a atins o nouă culme a abuzului prin modul în care a votat, de două ori într-o zi, legea pentru combaterea...
La solicitarea profesorilor și a PNL, Ministerul Educației Naționale a anulat Ordinul de Ministru – OM 4165/24 iulie 2018 – prin care Guvernul PSDragnea îi pedepsea...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea