Potrivit unui proiect de act normativ aflat pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor, persoanele fizice ar putea lucra ca administratori de bloc în baza...
Anul trecut senatorul PNL de Alba Teodor Atanasiu și senatorul liberal Crin Antonescu (fost președinte PNL) au inițiat propunerea legislativă pentru conferirea titlului onorific de „Martir...
Majoritatea din jurul PSD din Comisia juridică şi cea pentru administraţie ale Camerei Deputaţilor au adoptat marţi, 17 februarie a.c., un raport pe cererea de reexaminare...
Hotărârile Camerei Deputaților privind urmărirea penală, respectiv încuviințarea arestării preventive în cazul deputatei Elena Udrea au fost publicate, marți dimineață, în Monitorul Oficial. Totodată, ea a...
Iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (pre-pay) să-şi prezinte datele personale de identificare a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 195 de...
8 aprilie 2014 | Proiectul de lege inițiat de parlamentarii de Alba, Teodor Atanasiu și Ioan Dîrzu, care stabilea ca prima intabulare a terenurilor agricole si...
Propunerea legislativă prin care părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar ar urma să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, pentru a-şi putea...
Premierul Victor Ponta a declarat luni, că proiectul de lege privind exploatarea aurului de la Roșia Montană va fi pus pe ordinea de zi a Senatului...
La început de sesiune parlamentară deputații și-au ales noul Birou Permanent. Liberalul Dan Motreanu este unul dintre noii vicepreședinți alături de Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666