Persoanele care nu se pot deplasa la secţiile de votare din motive de boală sau invaliditate, dar şi cele aflate în arest la domiciliu trebuie să...
Bugetul de venituri şi cheltuieli al societății „Drumuri şi Poduri Locale Alba” SA pentru anul 2014 a fost rectificat în sensul diminuării, raportat la cifrele prognozate...
După ce Camera Deputaţilor a adoptat astăzi ordonanţa privind majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în plen, că acesta...
Începând cu 1 ianuarie 2014 statul român le interzice micilor producători autohtoni să vândă ân piețe laptele. Astfel, începând cu noul an, în România nu se...
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat că pensiile vor creşte cu aproape 4%, iar bugetarii vor primi 3 procente în plus la salariu, din anul 2014....
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 111/2013, începând cu 1 ianuarie 2014, sistemul TVA la încasare a devenit opţional. Astfel, contribuabilii care au aplicat sistemul în anul...
Potrivit unor surse demne de încredere, comisiile special înființate la nivelul Penitenciarului Aiud și-au încheiat activitatea de evaluare a persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor...
Efectivul de salariaţi înregistrat în judeţul Alba la sfârşitul lunii iunie 2014 a fost de 79842 persoane (1,7% din total ţară), în creştere faţă de luna...
Potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, termenului de utilizare a sumelor disponibile în 2013, în cadrul programului Prima Casă, se...
Poşta Română a majorat de la 1 ianuarie 2014 tarifele serviciilor prestate pe piaţa liberă, cu procente cuprinse intre 20% şi 120%. Cea mai mare majorare...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666