Rămâi conectat

Ştirea zilei

Susținere de cinci stele pentru STP, de la Asociația Internațională pentru Transport Public – UITP

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Premiul de excelenţă oferit STP Alba Iulia de către IRU (Uniunea Internaţională a Transportului Rutier) pentru Cel mai bun operator de transport cu autobuze din Europa (IRU Bus Excellence Award 2013) atrage suportul unor organizații internaționale pentru operatorul de transport public din Alba Iulia.

Secretarul general al UITP (Asociația Internațională pentru Transport Public), Alain Flausch și managerul pentru Europa Centrală și de Est, Artur Perchel, au transmis o scrisoare de felicitare pentru premiul obținut.

În numele UITP, am dori să vă felicităm călduros pentru câștigarea prestigiosului IRU Bus Excellence Award 2013 (…) Ne bucurăm în mod particular pentru faptul că acest premiu ajunge la unul dintre cei mai activi membri ai noștri. Este un succes care poate inspira mai ales companii din Europa Centrală și de Est care în ultima vreme reușesc să atingă și chiar să depășească standardele europene de transport public. Folosind această ocazie, dorim să subliniem cât de mult apreciază UITP implicarea activă a STP ca membru al organizației noastre, în special în Comitetul pentru Autobuze. Suntem foarte interesați ca STP să își continue implicarea în forumul UITP și în alte organisme de lucru ale asociației. Vă rog să nu ezitați să ne transmiteți dorințele și așteptările dumneavoastră în acest domeniu” se arată în scrisoare.

În același document, secretarul general al UITP, Alain Flausch și-a exprimat dorința de a vizita STP și orașul nostru, anul viitor și a adresat, de asemenea, o invitație către transportatorul din Alba Iulia la Bruxelles, pentru a discuta detaliat despre viitoarele proiecte comune.

De menționat că celălalt semnatar al scrisorii, managerul pentru Europa Centrală și de Est, Artur Perchel, este deja un prieten al orașului Alba Iulia. Acesta a vizitat orașul nostru în luna martie a acestui an, când s-a interesat de modul de funcționare al transportului local și de îmbunătățirile realizate în ultimii ani.

Reamintim că Societatea de Transport Public (STP) S.A. Alba Iulia a câştigat premiul de excelenţă oferit de IRU (Uniunea Internaţională a Transportului Rutier), acordat o dată la doi ani, pentru cel mai bun operator de transport cu autobuze din Europa (IRU Bus Excellence Award 2013), premiu acordat pentru investiţii importante într-o flotă de vehicule confortabile şi ecologice, pentru facilitățile dedicate persoanelor cu dizabilităţi şi pentru programul său punctual, sistemul integrat de ticketing, gradul de satisfacţie al clienţilor şi politica de informare a călătorilor.

Juriul a răsplătit STP SA Alba Iulia pentru politica sa remarcabilă și cuprinzătoare care îndeplinește toate obiectivele campaniei SMART MOVE, şi va deveni, fără îndoială, o sursă de inspiraţie şi un model pentru multe companii din regiune”, a spus Yves Mannaerts, vicepreședinte IRU, cu prilejul decernării premiului.

Potrivit reprezentanților IRU, cel mai mult au contat realizările deosebite ale STP într-un timp scurt, într-o zonă a UE în care lucrurile se schimbă de cele mai multe ori prea încet sau în direcții greșite.

Uniunea Internațională de Transport Public – UITP este o rețea intenațională pentru autorități și operatori, institute de știință și cercetare și furnizori de servicii legate de industria transporturilor. UITP are în prezent peste 3400 de membri din 92 de țări și se consideră avocatul global al transportului public și al inovațiilor din acest sector.

STP Alba Iulia este membru UITP din 2007, iar anul trecut, operatorul din Alba Iulia a găzduit întâlnirea cu numărul 100 a Comitetului de Transport Regional al acestei organizații, în timpul căruia s-au pregătit documentele pentru Congresul Mondial al UITP din 2013.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Rezultate la olimpiadele de limba germană maternă și limba maghiară maternă, clasele V-XII: Lista elevilor calificați la etapa națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rezultate la olimpiadele de limba germană maternă și limba maghiară maternă, clasele V-XII: Lista elevilor calificați la etapa națională Mai mulți elevi din Aiud, Sânmiclăuş și Sebeș s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor de limba germană maternă și limba maghiară maternă. Etapa județeană a OLIMPIADEI DE LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, clasele V-XII, s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea