Sucursala de apă Cugir îşi face sediu nou
În urmă cu mai bine de trei ani, aleşii locali din Cugir au dat undă verde unei adrese a SC Apa CTT Alba prin care se solicita darea în folosinţă parţială pentru o perioadă de 24 de ani, a imobilului „Ştrand acoperit” către sucursala de apă din Cugir pentru amenajarea unui sediu. Urmare a acestui demers, consiliul local a revocat o hotărâre anterioară prin care se aprobase darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 10 ani a locaţiei către Colegiul Tehnic ”ID Lăzărescu”, dat fiind neimplicarea şcolii în valorificarea spaţiului acordat.
În urmă cu aproape două săptămâni, societatea cugireană de apă a demarat în forţă lucrările la investiţia pentru amenajarea noului sediu fiind hotărâtă, potrivit surselor, ca în cursul lunii martie să se mute în casă nouă.
Potrivit informaţiilor primite, locaţia sucursalei va fi mult mai spaţioasă decât cea existentă, de pe strada Victoriei. Aceasta va dispune de spaţii pentru birouri, magazii, garaje, vestiare, grupuri sanitare, curte interioară, ş.a. Iniţiativa amenajării prin eforturi proprii a unei părţi din ceea ce cândva se dorea a fi un ştrand acoperit al Cugirului este un început ce merită apreciat, gest ce ar putea fi urmat şi de alte persoane sau firme care ar avea ocazia să deschidă o afacere în restul de spaţiu aflat la dispoziţie.
Este de asemenea, meritul sucursalei de apă de a fi realizat în cursul anului trecut, tot prin finanţare proprie, un pasaj de trecere pietonală, spre cartierul Cindeni, printr-o anexă a clădirii ştrandului.(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână
Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]
