Strategie pe 30 de ani pentru gestionarea serviciilor de apă şi apă uzată în judeţul Alba: Ce prevede documentul
Strategie pe 30 de ani pentru gestionarea serviciilor de apă şi apă uzată în judeţul Alba: Ce prevede documentul
Aprobarea Master Planului actualizat pentru serviciile de apă şi apă uzată în judeţul Alba se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de miercuri, 11 martie 2026.
Master Planul judeţean pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare este documentul de politici publice care stabileşte strategia de furnizare/prestare şi dezvoltare a serviciului, planul de investiţii pe termen scurt, mediu şi lung privind înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare dintr-un judeţ.
Actualizarea Master Planului elaborat în 2015 şi revizuit in anul 2017, acoperă perioada 2023-2053, atât pentru servicii de apă cât şi pentru servicii de apă uzată, constituindu-se într-un document care stabileşte direcţiile strategice de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

Obiectivul principal al strategiei județului Alba în domeniul sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată îl reprezintă corelarea eficienta a necesarului investițional aferent lucrărilor de reabilitare, modernizare si extindere în domeniul infrastructurii specifice din județul Alba cu cerințele de conformare şi cu prevederile reglementarilor de mediu in vigoare.
Având în vedere prevederile art. 173. alin (5), lit. m) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,, „Master Planul judeţean/zonal este aprobat de consiliul judeţean/consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după cazˮ.
Master Planul actualizat al județului Alba are următoarele orizonturi de programare a investițiilor:
*Termen scurt < 2027: aceasta este perioada în care se vor realiza investițiile prioritare, utilizând sursele de finanțare disponibile (de exemplu, PNRR, PDD, PNI, bugetul județean, bugetul local);
*Termen mediu: aceasta este etapa de dezvoltare a sistemelor de apă și apă uzată cuprinsă în următoarea perioadă de programare 2028 – 2034;
*Termen lung > 2035: aceasta este perioada în care se va desfășura dezvoltarea unor investiții cu prioritate redusă sau în care se vor reabilita și/sau moderniza obiective de investiții care și-au atins durata de viață proiectată sau sunt depășite din punct de vedere tehnologic.
Strategia a fost întocmită cu Asistență tehnică pentru Managementul și Publicitatea Proiectului pentru Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în Județul Alba, 2014 – 2020, Etapa II, de către asocierea EGIS ROMANIA SA – CCAT SOLUTION GRUP SRL.
Obiectivul general al acestui Master Plan este de a realiza pe cât este posibil o „punte” de legătura între situația existentă şi situația necesară în conformitate cu Tratatul de Aderare al României.
Obiectivul principal al strategiei județului Alba în domeniul sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată îl reprezintă corelarea eficientă a necesarului investițional aferent lucrărilor de reabilitare, modernizare si extindere în domeniul infrastructurii specifice din județul Alba cu cerințele de conformare şi cu prevederile reglementarilor de mediu in vigoare.
Obiectivul specific al acestui Master Plan este de a se asigura că localitățile din județul Alba îndeplinesc condiţionalităţile de conformare asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana ce au luat naștere prin Directiva 98/83/CE (reformata prin Directiva (UE) 2020/2184) referitoare la calitatea apei destinata consumului uman, şi prin Directiva Consiliului 91/271/CEE referitoare la tratamentul apei uzate din mediul urban/Directiva (UE) 2024/3019 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2024 privind epurarea apelor uzate urbane (reformare).
Prin realizarea acestui obiectiv se urmăreşte inclusiv îmbunătățirea performanțelor Operatorului Regional – S.C. APA CTTA S.A. Alba în vederea asigurării viabilității financiare și operaționale a acestuia, respectiv pentru dezvoltarea durabilă a sistemelor de apă și canalizare în județul Alba.
Scopul documentului este de a stabili o strategie şi un plan operațional de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung in sectorul serviciilor de alimentare cu apa şi de canalizare pe o perioadă de aproximativ 30 de ani în județul Alba.
Documentul este structurat astfel încât să poată fi prezentate situaţia existentă dar şi situaţia propusă, pe cele 3 paliere de timp (termen scurt, mediu şi lung) bazată pe o analiză de opţiuni.
Analiza de opțiuni cuprinde două componente: alimentarea cu apă şi colectarea, epurarea şi deversarea apelor uzate. Pentru ambele componente, au fost prezentate diferite soluții tehnice şi au fost analizate diverse opțiuni. Analiza opțiunilor a fost întocmită explicând modalitatea de atingere a obiectivelor definite în cel mai eficient mod din punctul de vedere al costurilor.
Identificarea şi evaluarea opțiunilor s-a făcut pe baza principalelor criterii: costurile de investiție şi de exploatare, riscuri de mediu, riscuri legate de sănătate, riscuri de implementare in concordanta cu standardele UE şi naționale.
Categoriile de măsuri propuse în cadrul documentului au vizat în principal:
– pentru sectorul de alimentare cu apă: reducerea pierderilor de apă și creșterea rezilienței sistemelor de alimentare cu apă la schimbările climatice, creșterea gradului de acoperire cu servicii de alimentare cu apă în vederea îndeplinirii condiționalităților de conformare, modernizarea infrastructurii operaţionale a sistemelor de alimentare cu apă, etc;
– pentru sectorul de infrastructură a apei uzate: creșterea gradului de acoperire cu servicii de canalizare în raport cu cerințele de conformare, reducerea infiltrațiilor/exfiltrațiilor din conducte și creșterea rezilienței sistemelor la schimbările climatice, creșterea eficienței echipamentelor tehnice şi tehnologice existente, etc.
În cadrul Master Planului au fost prioritizate investiţiile necesare, documentul strategic conţinând programe de investiţii pe cele trei paliere de timp. Documentul include observaţiile formulate de UAT-urile din judeţ şi de operatorul de apă.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Ziua Solidarității româno-polone și Festivalul Științei, la Universitatea din Alba Iulia
FOTO | Ziua Solidarității româno-polone și Festivalul Științei, la Universitatea din Alba Iulia Un grup de studenți din Polonia, împreuna cu profesorii s-au aflat în vizită în Alba Iulia, în cadrul unui parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Joi, 5 martie 2026, ziua a început cu vizitarea Cetății Alba Carolina, a Bibliotecii […]
FOTO | 8 Martie, sărbătorit în serviciile sociale ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia: recunoștință, grijă și prețuire pentru fiecare beneficiar
8 Martie, sărbătorit în serviciile sociale ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia: recunoștință, grijă și prețuire pentru fiecare beneficiar De 8 Martie 2026, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia marchează Ziua Internațională a Femeii în cadrul serviciilor sale destinate persoanelor adulte. În Locuințele Maxim Protejate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, în Serviciile de Îngrijire la Domiciliu […]
VIDEO | Studenți din Alba Iulia, de la Logistică Operațională Dual, performanță notabilă la Hackathonul din cadrul Automotive & Industry Tomorrow Summit 2026
Studenți din Alba Iulia, de la Logistică Operațională Dual, performanță notabilă la Hackathonul din cadrul Automotive & Industry Tomorrow Summit 2026 Mai mulți studenți de la specializarea Logistică Operațională Dual, din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-au numărat între performeri la Hackathonul din cadrul Automotive & Industry […]