În vremuri de care ne desparte ceața aurie a timpului, fiecare oraș mic avea o stradă mare. Dar până și pentru Alba Iulia cea cu 11 500 de locuitori la 1900, „strada mare” era un eufemism în spatele căruia se ascundeau denumiri schimbate odată cu stăpânirile. Ieri și astăzi pe Strada Mare; oare nu-l trădăm pe „astăzi” dacă, inspirați de memoria fotografică, constatăm că „ieri” Strada Mare era mai vie? Ea a rămas o arteră comercială, însă momentul în care va reveni la animația de acum un secol este departe. Dar despre ce vorbim oare când ne referim la Strada Mare a Alba Iuliei?
Sentimentul național i-a îndemnat întotdeauna și pretutindeni pe edilii orașelor să încerce perpetuarea memoriei personalităților și a evenimentelor istorice transformându-le în nume de străzi. Segmentul de la hotelul Hungaria (ulterior Dacia) până la Palatul de Justiție al Străzii Mari a purtat până la 1918 denumirea de strada Ferencz Deák (1803-1876). Liberal moderat, acesta s-a impus în timpul revoluției de la 1848 printre oamenii politici de prim rang, dobândindu-și faima de „înțelept al națiunii maghiare”.
Contele István Széchenyi (1791-1860), demnitar cu vederi liberale, istoric, economist și politician, rămas în istorie cu faima de creator al Ungariei moderne, a dat numele străzii de la Palatul de Justiție până la poarta sudică a orașului. Prima unitate militară a Regatului României care a intrat în Alba Iulia, la 19 decembrie 1918, a inspirat noua identitate a Străzii Mari. La scurt timp, aceasta a devenit strada Regimentul 5 Vânători, nume păstrat până în 1948 când a primit, din motive lesne de înțeles, numele de strada Republicii. Caruselul istoriei se rotește adesea în cele mai imprevizibile sensuri. Astăzi, calea, căreia nimeni nu-i mai zice „Strada Mare”, susține prin denumirile sale succesive perpetuarea memoriei altor două personalități reapărute în prim-plan: regele Ferdinand și ilustrul lider liberal Ion I. C. Brătianu.
Revenind la schimbarea veacului al XIX-lea, constatăm că Strada Mare reprezenta o extensie spre sud a centrului economic și public al orașului. Frontul stradal vestic al lui Deák Ferencz utca era alcătuit exclusiv din spații comerciale. Cele mai importante erau două hale care se deschideau la stradă în galerii cu arce sprijinite pe stâlpi masivi din zidărie, nu atât de impozante ca cele din piețele Sibiului vechi sau celebrele „Sub Gălete” din Bistrița, dar având aceeași funcție. În fața lor, printre căruțe și tarabe, forfoteau țărani și orășeni, unii ocupați cu vânzarea, alții cu cumpărăturile.
Ceva mai încolo, în piața Széchenyi, vizavi de locul în care avea să apară în scurt timp Palatul de Justiție, se înălța o clădire ciudată. Cu un etaj, în formă de hexagon cu laturi inegale, de un eclectism care degaja totuși un oarecare farmec central-european, avea și aceasta un magazin la parter. La ieșirea din piață, pe partea stângă, se afla fabrica de mobilă a lui Arnold Baumann. Pe aceeași latură a străzii, la circa 100 de metri, se înalță și astăzi un edificiu care a cunoscut odinioară vremuri mai bune. Deși are doar două niveluri, este singura clădire din Alba Iulia înzestrată la etaj cu o mică loggia care să-i permită proprietarului să arunce o privire în susul sau în josul străzii. A fost inaugurată în 1906 pentru a deveni sediul unei întreprinderi legate de un nume glorios atât în planul economic, cât și în cel științific. Este vorba de Carl F. Jickeli S. A., Fierărie, mașini agricole, automobile de lux și camioane, sucursala Alba Iulia. Magazinul funcționa ca o reprezentanță permanentă pentru Ford Motor Company, având un depozit de automobile și tractoare. Proprietarul său de la Sibiu, sasul Carl F. Jickeli (1850-1925) era fiul unuia dintre cei mai prestigioși comercianți ai orașului. În tinerețe, participase la o expediție în Africa, de unde s-a întors cu o valoroasă colecție de piese etnografice. După studii la Graz și Heidelberg, unde a obținut titlul de doctor, a fost timp de un semestru asistent la Catedra de Științe Naturale a Universității din Jena. Chemat de tatăl său la Sibiu, a preluat afacerea familiei fără a renunța însă la preocupările științifice.
Nu ne putem aștepta ca o stradă să rămână veșnic neschimbată, păstrându-și prin secole mereu aceleași edificii. Observația poate fi aplicată și Străzii Mari din Alba Iulia. Dispariția celor două hale comerciale, relativ recent demolate, nu reprezintă neapărat o pierdere pentru arhitectura orașului. Dar locul viran rămas acolo, parțial ocupat de o parcare, nu justifică „eliberarea” terenului. Nici clădirea hexagonală din piața care îi poartă astăzi numele lui Ion I. C. Brătianu nu mai există. Locul ei a fost luat de parcarea de pe latura nordică a sediului Băncii Raiffeisen, agenția Alba Iulia. Clădirea fostului Magazin Carl F. Jickeli S. A. nu mai are arcele elegante ale ferestrelor-vitrine de la parter. Locul lor a fost luat, cine mai știe când?, de simple deschideri dreptunghiulare. Devenită prin anii ‘50 ai secolului trecut magazinul Metalul, ea adăpostește azi depozitele unor companii românești și transnaționale.
Fosta Stradă Mare din Alba Iulia, azi strada Ardealului, continuată de piața Ion I. C. Brătianu, apoi de bulevardul Ferdinand I, nu mai are animația de iarmaroc de altădată. N-o mai străbat căruțe și târgoveți, ci automobile în viteză. Renașterea ei ca arteră comercială – aflată în desfășurare – ar avea și un sens de etică urbanistică dacă nu ar continua cu prețul dispariției sau al modificării radicale a unor clădiri înălțate în ultimele două secole încheiate.
Sursa: imagini-istorie.apulum.ro
