STP Alba: ”Ne rezervăm dreptul de a nu pune la dispoziție documente unor consilieri care urmăresc distrugerea transportului local”
*Îl rugăm pe un anumit consilier local care în public se arată un mare contestatar al transportului public din Alba Iulia, să nu mai trimită în privat brokeri de asigurări cu recomandare de la dânsul
Aprobarea de către Consiliul Local Alba Iulia a proiectului de hotărâre prin care au fost desemnate două persoane care ”să monitorizeze și să controleze derularea contractului cu STP în municipiul Alba Iulia”, ne obligă să facem câteva precizări.
Considerăm că acest proiect nu îndeplinește condițiile legale nici din punct de vedere formal (plecând de la faptul că a fost inițiat cu o singură semnătură, cea a unui consilier liberal) și nici din punct de vedere al relației contractuale pe care o au STP și Consiliul Local Alba Iulia.
Astfel, STP nu are un contract prin care să poată fi controlată direct de către CL Alba Iulia. Cu toate acestea, anunțăm pe această cale că vom pune la dispoziția Consiliului Local orice informații sau documente pe care le consideră necesare în legătură cu activitatea noastră. La fel am procedat și până acum, ori de câte ori a fost nevoie, fără a avea nici o obligație legală din acest punct de vedere.
Deoarece suntem o societate privată ce are un contract încheiat cu o altă entitate, AIDA – Transport Local, intenționăm de această dată, să facem și o excepție. Anumitor consilieri locali care prin crearea unei aparențe de legalitate și grijă sporită față de banul public urmăresc de fapt distrugerea transportului în Alba Iulia și înlocuirea STP cu alt transportator, ne rezervăm dreptul de a nu le pune la dispoziție astfel de documente.
Referitor la fundamentare inițiatorului hotărârii locale cu privire la art. 16 (1) din Legea nr. 92/2007 ce prevede: ”consiliile locale sunt obligate să asigure, să organizeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurate pe raza administrativ-teritorială a acestora”, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice că aceste drepturi au fost transferate către AIDA – TL, în conformitate cu prevederile Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.
În încheiere îl rugăm pe un anumit consilier local care în public se arată un mare contestatar al transportului public din Alba Iulia, să nu mai trimită în privat brokeri de asigurări cu recomandare de la dânsul, așa cum a făcut-o săptămâna trecută, înainte de inițierea acestui proiect. Bineînțeles că acest domn a fost refuzat întrucât nu considerăm că avem nevoie de ”înțelegeri” de acest fel cu nimeni, așa cum am fost lăsați să înțelegem.
Îi asigurăm pe toți cetățenii municipiului Alba Iulia că, la fel ca și până acum, le vom asigura servicii de calitate, chiar dacă unii membri ai Consiliului Local au alte interese.
Director general, Stelian Nicola
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții
30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții În fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea cu cruce roșie în calendarul ortodox semnifică unitatea creștinilor. Deşi Biserica i-a pomenit separat în […]
29 ianuarie: Ziua Internațională a Automobilului. De la primul Motorwagen la mașinile moderne fără șofer
29 ianuarie: Ziua Internațională a Automobilului. De la primul Motorwagen la mașinile moderne fără șofer Istoria automobilului începe în 29 ianuarie 1886, atunci când Karl Benz înregistra proiectul său vehicul propulsat de un motor cu benzină’ pentru breventul de inventator. Motorwagen era realizarea inginerului Karl Benz, vehicul cu trei roți, propulsat de un motor cu […]
Calendar ortodox: 28 ianuarie – este prăznuit Sfântul Efrem Sirul, autorul celei mai frumoase rugăciuni a Ortodoxiei
Calendar ortodox: 28 ianuarie – este prăznuit Sfântul Efrem Sirul, autorul celei mai frumoase rugăciuni a Ortodoxiei În data de 28 ianurie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe preacuviosul părinte Sfântul Efrem Sirul, supranumit „Harpa Duhului”, datorită celor peste 400 de imne pe care le-a compus, din care face parte și cea mai frumoasă rugăciune a […]