Actualitate

Soluție bazată pe tehnologii de recunoaștere a vocii și AI, dezvoltată de o echipă de programatori români

Unirea Ziarul

Publicat

în

Soluție bazată pe tehnologii de recunoaștere a vocii și AI, dezvoltată de o echipă de programatori români

O echipă de programatori români a dezvoltat o soluţie software bazată pe tehnologii de recunoaştere a vocii şi inteligenţă artificială (AI) care permite automatizarea părţi din scrierea de cod pe bază de comenzi vocale, scrie AGERPRES.

Inovaţia a câştigat primul loc în cadrul ediţiei a doua a The Bucharest Hackathon 2024, eveniment la care au participat peste 200 de programatori, unde premiile totale au depăşit 50.000 de dolari.

Cele mai bune trei echipe au câştigat premii în valoare de peste 30.000 de dolari, iar alte 25 de echipe care au primit premii speciale din partea partenerilor.

Astfel, premiul de mare, în valoare de 5.000 de dolari, a fost câştigat de Fork_Exec. Programatorii din această echipă a dezvoltat o soluţie software care specialiştilor să genereze cod pe bază de comenzi vocale.

De asemenea, locul secund, în cuantum 3.000 de dolari, a ajuns la echipa Salty, cu o aplicaţie pentru elevii de liceu, prin intermediul căreia să poată primi îndrumări pe probleme complexe de matematică. Aplicaţia preia scrisul de mână al utilizatorului şi, îmbinând tehnologii OpenAI şi AWS Cloud, oferă răspunsul la problemă aproape instantaneu.

Citește și: Aproape 220.000 de programatori lucrează în industria IT din România! Șeful Microsoft din țara noastră: „Industria IT poate contribui cu aproape 8% din PIB”

Al treilea premiu, de 2.000 de dolari, a fost obţinut de programatorii din echipa Awesome Hackers, care au creat o platformă de colectare a datelor neuronale, menită să ajute la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive şi a concentrării.

De asemenea, două dintre echipele participante urmează să primească suport din partea MultiversX, astfel încât ideile lor să poată ajunge la stadiul de start-up (Awesome Hackers şi Mental Regression). Printre câştigătorii premiilor speciale se află şi echipa Wildcard, ce au primit din partea Google un Nest Hub 2nd Generation.

Juriul a fost format din experţi ai zonei tech, antreprenori din IT şi executivi de top din partea companiilor: Genezio, Bware Labs, MultiversX, Google, Stripe, PiSquared, XOXNO şi Amazon Web Services. Pentru această ediţie, partenerilor principali Genezio şi Bware Labs, companiile co-fondatoare ale proiectului The Bucharest Hackathon, li s-a alăturat compania românească de blockchain MultiversX.

Printre partenerii celei de-a doua ediţii The Bucharest Hackathon se află: companiile Stripe, PiSquared, XOXNO, Google, Amazon Web Services, Astrarizon şi xExchange. Evenimentul a fost sponsorizat de Orange România, AQUA Carpatica, Blue România, Domeniile Avereşti, Komoder România, Nespresso Professional şi Good Routine by SECOM, având ca parteneri media şi comunicare Republica, Innovation Labs, ETH Bucharest, Caracteristic PR, KCD România şi Liga Studenţilor Electronişti.

The Bucharest Hackathon este o competiţie de 24 de ore dedicată programatorilor şi pasionaţilor de tehnologii moderne, precum AI, Dev Tools, blockchain şi altele.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit: Explicațiile Casei Naționale de Pensii Publice Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a avut o primă reacție după informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și a explicat că această cifră nu reprezintă numărul unor dosare verificate individual […]

Citește mai mult

Actualitate

Siegfried Mureşan, întâlnire cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi Dominic Fritz la Guvern: ,,Ne-am apucat de lucru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Siegfried Mureşan, întâlnire cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi Dominic Fritz la Guvern: ,,Ne-am apucat de lucru” Siegfried Mureşan, nominalizat de Nicușor Dan la funcția de premier, s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu Ilie Bolojan, Tanczos Barna şi cu Dominic Fritz, el postând o imagine în care apare alături de cei trei lideri, alături […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | O vacă lăsată liberă prin sat a ajuns în curtea unei cabane din județul vecin și a căzut într-o piscină. Animalul nu a fost rănit

Bogdan Ilea

Publicat

în

O vacă lăsată liberă prin sat a ajuns în curtea unei cabane din județul vecin și a căzut într-o piscină. Animalul nu a fost rănit Un incident mai neobișnuit a avut loc în județul Cluj, în localitatea Măguri-Răcătău,  atunci când o vacă lăsată liberă a ajuns în curtea unei cabane și a căzut într-o piscină, […]

Citește mai mult