Social democratele militează pentru combaterea violenţei asupra femeii
Ziua de 25 noiembrie a fost declarată „Ziua internaţională de combaterea violenţei asupra femeii”, prin rezoluţia nr. 54/134, din 17 decembrie 1999, de Adunarea Generală a ONU. Activiştii pentru drepturile femeilor au stabilit încă din 1981 ca pe 25 noiembrie să fie sărbătorită ziua împotriva violenţei asupra femeilor. La nivel european, violenţa domestică este principala cauză a accidentelor sau morţii la femeile cu vârste între 16 şi 44 ani, flagelul face mai multe victime decât accidentele auto şi cancerul. Din păcate, acţiunile internaţionale care combat acest fenomen nu au corespondent şi în societatea românească. În România, o femeie este abuzată la fiecare 30 de secunde! Deşi se estimează că sunt peste 1,2 milioane de femei victime ale violenţei domestice în fiecare an, dintre acestea mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului. În data de 25 noiembrie, femeile social democrate din Alba vor organiza mai multe manifestări. Vor fi împărţite pliante cu informaţii despre acest flagel, pentru conştientizarea societăţii în legătură cu violenţa domestică, cea care afectează atât femeile şi bărbaţii, cât şi copiii, atât persoanele cu stare materială bună, cât şi cele cu o stare materială precară. Aşa cum a precizat Marcela Dărămuş, preşedintele Organizaţiei de Femei Social Democrate Alba, această activitate a organizaţiei de femei se va desfăşura în toate localităţile judeţului Alba. Vor urma, în această perioadă, dezbateri, discuţii cu femei, cu familii aflate în acest impas pentru a identifica cele mai eficiente metode de combatere a violenţei domestice în care femeile social democrate se pot implica. „Noi, Organizaţia de Femei Social Democrate Alba, am considerat că este oportun să fie puse în aplicare câteva proiecte pe această temă în data de 25 noiembrie – Ziua internaţională de combaterea violenţei asupra Femeii şi în 10 decembrie a.c., Ziua Drepturilor Omului, în organizaţiile judeţului Alba, dorind să facem un pas important în sprijinul eforturilor depuse de comunitatea internaţională pentru combaterea violenţei în familie”, a declarat Marcela Dărămuş, preşedintele OFSD Alba. Un alt eveniment dedicat nonviolenţei a fost cel care a avut loc în data de 19 noiembrie, când o delegaţie a OFSD Alba formată din Marcela Dărămuş – preşedinte OFSD Alba, Maria David – preşedinte OFSD Alba Iulia şi psihologul Ancuţa Mizgai – preşedinte TSD Cugir, împreună cu europarlamentarul PSD Rovana Plumb au participat la Iaşi la simpozionul naţional „Violenţa domestică ne poate lovi pe toţi”, acţiune premergătoare celor care se vor organiza în 25 noiembrie, în judeţul nostru. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Lucarnă produsă la fabrica de țigle şi cărămizi „Hercules” din Diciosânmărtin, exponatul lunii mai 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş
Lucarnă produsă la fabrica de țigle şi cărămizi „Hercules” din Diciosânmărtin, exponatul lunii mai 2026, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş Exponatul al lunii mai, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, este o lucarnă de acoperiş confecţionată la sfârșitul primei jumătăți a secolului XX. Piesa a fost realizată la Fabrica de cărămizi și țigle „Hercules” […]
FOTO | Istanbulul cultural, adus la Alba Iulia prin familia Erenus: O săptămână de artă, teatru și muzică
Istanbulul cultural, adus la Alba Iulia prin familia Erenus: O săptămână de artă, teatru și muzică În perioada 18–24 mai 2026, Alba Iulia a găzduit un eveniment inedit, un regal cultural-artistic având protagoniști o familie deosebită: Özlem, Buse și Ali Erenus din Istanbul, Turcia. Luni, 18 mai 2026, oaspeții au avut parte de o primire […]
FOTO | Spin & Win 2026, concurs de tenis de masă: Au participat 27 de concurenți, studenți ai Universității ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Clasamentul competiției
Spin & Win 2026, concurs de tenis de masă: Au participat 27 de concurenți, studenți ai Universității ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Clasamentul competiției Masteranzii din cadrul specializarii Educație fizică școlară și activități extracurriculare, Anul I, în colaborare cu Universitatea “1 Decembrie 1918 „ din Alba Iulia – Departamentul de Educație fizică și sport, […]