Senatorul Daniel Breaz face, pentru tineri, un scurt bilanț după prima lună de guvernare a PSD și ALDE
La numai o lună de la instalarea noului Guvern PSD-ALDE, chiar în contextul actualei tentații generale a societății de a se lăsa manipulată de opiniile perdanților la alegerile din decembrie 2016 și de a scoate ostentativ în evidență o falsă problemă de guvernare, vă propunem un exercițiu de luciditate de o necesară demnitate: acela de a evidenția felul în care guvernanții au demarat în forță punerea în aplicare a programului PSD, votat masiv de către români, și au început să implementeze măsurile promise în campania electorală.
Să luăm în discuție, punctual, măsurile imediate aplicate, chiar în această lună, în beneficiul copiilor și tinerilor din România. PSD și-a propus aplicarea unor măsuri de susținere a performanței în educație, continuării studiilor și găsirii unui loc de muncă în țară, mărirea alocațiilor, creșterea cuantumului burselor, acordarea unor burse profesionale (conform programului „Garanția pentru tineret”), sprijinirea antreprenoriatului pentru tinerii cu risc de sărăcie (conform programului „HOPE”), transformarea internship-ului în locuri de muncă, subvenționarea chiriei și a transportului la locul de muncă pentru tinerii care intră pe piața muncii.
Toate aceste măsuri sunt oglindite fidel în bugetele alocate ministerelor de resort, pentru anul 2017. În bugetul pentru 2017, recent aprobat, a fost alocată, pentru educație, suma de 25,02 miliarde de lei, reprezentând 3,1% din PIB (o sumă mai mare cu 3,3 miliarde lei decât cea din 2016), la care se adaugă 579,9 milioane lei, credite de angajament. Prioritare sunt creșterea finanțării de bază pentru învățământul preuniversitar și universitar, finanțarea majorării cu 15% a salariilor din învățământ, finanțarea pentru construcția a 2.000 de școli și a 2.500 de creșe și grădinițe, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și asigurarea unei educații de calitate, precum și demararea programului „Masă caldă” pentru 29.695 de elevi din 50 de școli.
Astfel, pentru anul 2017, prin hotărâri ale Guvernului, costul standard per elev/preșcolar (din învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat) crește de la 3.043 lei/an la 3.740 lei, potrivit a două hotărâri adoptate de Guvernului. Pentru a sprijini accesul copiilor la educație și pentru a diminua riscul de excluziune şi de abandon şcolar, mai ales în medii dezavantajate economic sau social, Guvernul PSD-ALDE a aprobat demararea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. În cadrul acestui program, preșcolarilor și elevilor le este oferit un suport alimentar, care constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în funcție de infrastructura școlii. Cu siguranță, măsurile acestea vor contribui substanțial la relaxarea condițiilor socio-financiare ale familiilor și vor stimula accesul la educație și performanța în rândul elevilor.
Tot în sprijinul elevilor și studenților, în data de 31 ianuarie 2017 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, așa încât, începând cu 1 februarie 2017, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar toți studenții (de la programele de licență, masterat sau doctorat) înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, la într-o instituție de învățământ superior acreditată, de stat sau privată.
În elaborarea acestei Hotărâri de Guvern, ca și a celorlalte acte normative, s-a ținut cont de solicitările venite din partea organizațiilor studențești, în principal din partea ANOSR, studenții dovedindu-se un partener de înaltă ținută și cu viziune de ansamblu asupra problemelor din sistemul educației.
Guvernul Grindeanu a dat, recent, o nouă veste bună pentru studenți: cea care vizează dublarea, în 2017, a cuantumului burselor, care cresc de la 83 de lei la 201 lei. Complementar, au fost aprobate și Criteriile generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții din învățământul superior de stat, cursuri de zi.
Pentru momentul finalizării studiilor, așa cum s-a promis în programul PSD, a fost aprobată Ordonanța de urgență privind demararea programului „Start-up Nation – România”, pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii și încurajarea spiritului antreprenorial al tinerilor. Prin acest program, se va acorda un ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei pentru un beneficiar care va angaja minimum 2 salariați cu contract de muncă pe durată nedeterminată, menținându-i în activitate cel puţin 3 ani. Ca efect imediat al acestui program, se estimează crearea a minim 20.000 de noi locuri de muncă anual în cadrul celor 10.000 de întreprinderi nou înființate.
Considerăm că toate aceste măsuri încep să ofere o anumită stabilitate socio-profesională tinerilor și părinților acestora, fiind de natură să diminueze, deocamdată, exodul tinerilor români educați către Occident, aceasta fiind, în opinia noastră, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă România, azi. România nu este o țară „de părăsit” pentru un exil forțat de o nedreaptă gestionare a resurselor umane și materiale și tinerii României se cuvine să aibă AICI șansa de a-și întemeia familii, de a avea locuri de muncă bine plătite și un trai mai mult decât decent.
Așadar, la o analiză lucidă, cinstită și atentă a primei luni de guvernare PSD-ALDE, s-ar observa că sunt, deja, aplicate o parte dintre măsurile promise electoratului tânăr și numai reaua-voință i-ar putea face pe unii să nege evidențele.
DANIEL BREAZ,
Senator PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana