Sărbătoarea creștină “Schimbarea la Față a Domnului”
Astăzi creştinii sărbătoresc “Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
“La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : “Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.”
El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
“Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun”
Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun” Potrivit IPJ Cluj, sâmbătă, 11 aprilie 2026, în jurul orei 15.20, polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda–Borș, au depistat o mașină care circula pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, din direcția Gilău […]
12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu
12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu La data de 12 aprilie 1961, Iurie Gagarin a devenit primul om, din întreaga lume, care a ajuns in spațiu, atunci când vehiculul sau spațial, Vostok, a efectuat o rotație completă în jurul Terrei, care a durat o […]
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]