Să stai pe un munte de aur şi să trăieşti în sărăcie

De-a lungul istoriei, aurul de la Roşia Montană şi în general din Munţii Apuseni a luat drumul străinătăţii, al Romei, Budapestei, Vienei ori al Moscovei şi mai puţin sau deloc al Bucureştiului. Indiferent de cine l-a râvnit şi exploatat, moţii, adică băieşii aurari, au trăit, cu puţine excepţii, în lipsuri şi sărăcie cu speranţa că odată şi odată imensa bogăţie de aici le va aduce o viaţă mai bună, mai uşoară şi mai fericită. Se vor împlini oare speranţele lor odată cu noul şi mult discutatul Proiect al Companiei Gold Corporation în care canadienii de la Gabriel Resources au circa 80 la sută iar românii de la Minvest Deva circa 20 la sută. Aceasta-i întrebarea care provoacă de 13 ani încoace multe întrebări, controverse, necazuri şi dureri, speranţe şi vise. Care ar fi oare cea mai bună soluţie pentru ca tragedia pe care o trăiesc în prezent moţii rămaşi fără locuri de muncă după lichidarea exploatărilor de la Zlatna, Baia de Arieş, Roşia Montană, Brad şi Certege să ia sfârşit. De bună seamă că aurul din Munţii Apuseni, ca şi talanţii, după cum ne învaţă Biblia, nu trebuie să zacă în pământ. El trebuie să fie valorificat dar nu oricum şi aici este de fapt cheia problemei. Mai concret, statul, românii, moţii, care din generaţie în generaţie au robit în minele de aur trebuie să câştige şi să nu piardă din această megaafacere. Decât să-l exploatăm în pierdere, mai bine să stea în pământ până când se va găsi o oportunitate profitabilă.
Analizând în această lumină „aurie” Proiectul Roşia Montană trebuie să precizăm din capul locului că prioritare şi primordiale trebuie să fie, ca în orice afacere, calculele economice axate pe beneficiile pe care le poate aduce pentru dezvoltarea zonei şi a ţării. Deci din start, în proiectul Roşia Montană nu are ce căuta politica de partid, intervenţiile şi taclalele politice, indiferent de culoarea lor. Şi cu atât mai puţin deciziile politice care au adus atâta pagubă economiei naţionale dacă ne gândim numai la modul în care a fost privatizată o altă mare bogăţie a României, respectiv petrolul. Adică dat aproape pe gratis austriecilor de la OMV de guvernul Năstase cu avizul Parlamentului, deci de nişte politicieni de toate culorile. Tocmai pentru ca să nu se mai repete asemenea tragedii şi asasinate economice, trebuie exclusă orice decizie politică. Ea trebuie să fie una pragmatică în care investiţia să fie analizată cu maturitate şi luciditate pe baze pur economice ca în orice tranzacţie comercială autentică a pieţei libere.
Ori, din acest punct de vedere, în cazul Roşia Montană nu este vorba de o privatizare de tipul Petrom ci de o afacere în care o firmă a statului român participă cu circa 20 la sută plus redevenţe prevăzute de lege, plus taxele şi impozitele plătite către autorităţile centrale şi locale la care se adaugă circa 2300 de locuri de muncă directe pe perioada construcţiei şi alte 880 pe perioada exploatării precum şi alte 3600 de joburi conexe din diverse domenii de activitate şi mai ales a prestatorilor de servicii pe care le implică cea mai mare exploatare auriferă din Europa. Aceasta într-o zonă în care şomajul a depăşit 80 la sută. Impactul pe care proiectul îl va avea în economia ţării va fi de circa 19 miliarde de dolari ceea ce înseamnă că din toată afacerea partea română se va alege cu circa 56 la sută. Deci cam fifty-fifty. Ceea ce înseamnă că nu ne fură nimeni aurul şi că s-ar putea să ne furăm noi căciula, ca de obicei! Aceasta vizavi de poziţia adoptată de Banca Naţională a României care nu este interesată de depozitul de aur de la Roşia Montană deşi preţul aurului a explodat iar tezaurul României a ajuns un fel de saltea unde zac banii românilor şi pe care doarme un guvernator inert la chestiunea Roşiei Montane.
Cam acestea ar fi atuurile proiectului. Ele trebuie cântărite de cei implicaţi direct în proiect, adică de partenerii de afaceri şi nu de liderii a tot felul de partide ori alte organizaţii şi asociaţii care sunt interesate mai ales electoral sau sponsorial în această chestiune. Argumentele pro şi contra, beneficiile, avantajele şi dezavantajele legate de acest proiect trebuie făcute deci cu pixul pe hârtie de părţile implicate concret în proiect astfel ca atât investitorul cât şi moţii, ţara şi oamenii ei să se înstărească de pe urma extragerii aurului. Toată lumea trebuie deci să câştige ca în orice afacere veritabilă. Oricum, a sosit vremea ca incertitudinea legată de proiectul Roşia Montană să ia sfârşit pentru că ea are doar consecinţe nefaste asupra oamenilor şi a gospodăriilor din zonă şi mai ales accentuează deruta şi sărăcia moţilor care trăiesc pe cel mai mare zăcământ aurifer din Europa. Ori, mi se pare o mare nedreptate să stai pe un munte de aur, ca şi arabii pe petrol şi să trăieşti în sărăcie când ar putea fi bogăţie şi un trai decent în casa fiecărui moţ şi român din Ţara Moţilor. Aşadar, băgaţi-vă picioarele în apă rece şi decideţi odată soarta proiectului de la Roşia Montană dacă aveţi sânge în instalaţie toţi cei implicaţi în această uriaşă investiţie! Iar dacă nu sunteţi în stare, apelaţi la UDMR care se pare că ne va hotărî soarta şi la Roşia Montană! Că aşa-i românul!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI