Actualitate

Românii au început să călătorească mai mult cu trenul: Creștere cu 10% a pasagerilor în prima jumătate a anului 2023, față de anul trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii au început să călătorească mai mult cu trenul: Creștere cu 10% a pasagerilor în prima jumătate a anului 2023, față de anul trecut

Transportul feroviar a înregistrat o creștere semnificativă, în primul semestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, cu 10,5% mai mulți pasageri transportați și o creștere de 9,8% a distanței totale parcursă de către aceștia, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

În timpul acestui interval, transportul feroviar de pasageri a reprezentat 18% din totalul transportului de pasageri, situându-se pe locul al doilea, după transportul rutier, care a deținut o pondere de 76,5%.

În ceea ce privește transportul feroviar de mărfuri, s-a înregistrat o scădere de 11,2% în volum comparativ cu primul semestru al anului precedent. Au fost transportate 24,292 milioane de tone de mărfuri, din care 80,6% au fost pe rute naționale. Parcursul tarifar al mărfurilor a înregistrat o scădere de 4,2%.

În cadrul mărfurilor transportate, au fost înregistrate ponderi semnificative pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (23,2%) și cărbune și lignit; țiței și gaze naturale (21,9%).

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (în tone pe tren) a crescut cu 6,3% în perioada ianuarie-iunie 2023, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (în kilometri pe zi) s-a majorat cu 3,8%, iar parcursul mediu zilnic al locomotivelor utilizate pentru transportul mărfurilor (în kilometri pe zi) a crescut cu 2,5%. Viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (în kilometri pe oră) a înregistrat o creștere de 0,6%.

Pe de altă parte, numărul vagoanelor încărcate pe rețeaua CFR a scăzut cu 11,2%, viteza medie comercială a trenurilor de marfă (în kilometri pe oră) a înregistrat o reducere de 10,5%, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (în kilometri pe zi) s-a diminuat cu 5,3%, iar încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (în tone pe osie) a scăzut cu 0,2%.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF și Autoritatea Vamală ar urma să fie comasate, potrivit Programului de Guvernare trimis Parlamentului

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF și Autoritatea Vamală ar urma să fie comasate, potrivit Programului de Guvernare trimis Parlamentului Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română ar urma să fie reunite într-o singură structură fiscală și de control, potrivit Programului de Guvernare trimi sâmbătă Parlamentului de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, potrivit Agerpres. Documentul include, totodată, reorganizarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul de guvernare și lista Guvernului au fost depuse la Parlamentul României de Siegfried Mureșan: ,,În doar cinci zile am reuşit să depunem un program amplu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul de guvernare și lista Guvernului au fost depuse la Parlamentul României de Siegfried Mureșan: ,,În doar cinci zile am reuşit să depunem un program amplu” Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, lista miniştrilor propuşi şi programul de guvernare, fiind însoţit de Tanczos Barna, propus de UDMR pentru Ministerul Agriculturii, şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Acțiuni pentru siguranța elevilor, la Alba Iulia și Zlatna: Peste 900 de elevi și profesori au participat la activitățile polițiștilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acțiuni pentru siguranța elevilor, la Alba Iulia și Zlatna: Peste 900 de elevi și profesori au participat la activitățile polițiștilor Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat, în zilele de 22 și 24 septembrie 2026, în municipiul Alba Iulia și în orașul Zlatna, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de […]

Citește mai mult