Cultură Educație
România, la răscrucea traseelor internaţionale pentru trafic de droguri
La Palatul Parlamentului s-a desfăşurat o conferinţă de presă prilejuită de lansarea Raportului Naţional privind situaţia drogurilor în România în 2010 şi a Raportului Anual privind situaţia drogurilor în Europa (elaborat de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri).
La lansare au participat secretarul de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, adjunctul şefului DOSP, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Florentin Robescu, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, comisar şef de poliţie Bogdan Iasnic, precum şi reprezentanta Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie de la Lisabona, doamna Sandrine Sleiman.
România este partener în efortul global de reducere a cererii şi ofertei de droguri, atât în cadrul relaţiilor cu statele membre ale Uniunii Europene şi structurile europene specializate, cât şi în contextul mai larg al forurilor internaţionale şi relaţiilor cu statele producătoare de droguri, cu cele aflate pe rutele trans-naţionale ale drogurilor şi cu cele având experienţe relevante în combaterea acestui flagel. În acest an, structurile specializate în combaterea criminalităţii organizate, în 9 luni, au destrămat 62 de grupări care aveau ca obiect de activitate traficul de droguri, formate din 351 de persoane, din care 156 au fost arestate.
România se află la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient şi Vestul Europei: „ruta balcanică” (Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală), prelungire a „căii africane’’ (Egipt – Iran şi Irak – Turcia), ‚,drumul asiatic’’ (China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România), ,,calea Americii de Sud’’ (de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Marea Mediterană şi pe cale aeriană, prin aeroporturi internaţionale).
l”Etno-botanicele” la control
Autorităţile române au luat noi măsuri legislative, aplicabile din luna februarie 2010, în vederea actualizării regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor cunoscute sub denumirea generică de “plante etnobotanice”. Anul trecut, în urma apariţiei unor magazine în care se comercializau o serie de produse ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate şi care nu se regăseau în cadrul legislativ ce reglementa regimul juridic al substanţelor stupefiante şi psihotrope, Poliţia Română a întreprins demersurile necesare în vederea reglementării situaţiei acestora. Astfel, eforturile susţinute ale Poliţiei Române s-au concretizat şi printr-o iniţiativă legislativă în vederea includerii substanţelor psihoactive conţinute în produsele comercializate prin “magazinele de vise” în tabelele anexă ale Legii 143/2000, se arată în comunicatul IGPR. (N.I.T.)

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Actualitateacum 24 de ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 18 ore
România se va îndrepta spre impozite mai mari. Adrian Vasilescu, BNR: „Veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană”
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
-
Actualitateacum 23 de ore
Un primar dă BANI persoanelor care prezintă probe cu cetățeni care aruncă iresponsabil gunoiul
-
Actualitateacum 20 de ore
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
-
Curier Județeanacum 18 ore
FOTO| Aniversarea a 30 de ani de activitate a Corului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud: Ansamblul vocal a fost organizat într-o formulă extinsă
-
Curier Județeanacum 19 ore
Bazinul Olimpic din Alba Iulia: Închis pentru inițiere înot și agrement în perioada Campionatului Național de Polo, juniori III
-
Actualitateacum 22 de ore
CREȘTE salariul minim pentru angajații a două sectoare din România: Câți bani vor primi în mână
-
Actualitateacum 21 de ore
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
-
Actualitateacum 11 ore
Tribunalul Alba ANULEAZĂ numirile managerilor de la Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de Boli Cronice Câmpeni
-
Ştirea zileiacum 15 ore
16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei