Rețea de drumuri de peste 2 km pentru accesul la viitorul ansamblu de locuințe din zona Chereteu, Municipiul Blaj. Licitația pentru investiția de peste 5.000.000 de lei, lansată în SEAP
Primăria Municipiului Blaj a lansat de curând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru lucrări de construcții pentru obiectivul de investiție “Lucrări tehnico edilitare pentru ansamblul de locuințe zona Chereteu Componenta B în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții populației în Municipiul Blaj”. Valoarea totală a investiției este de 5.550.012,17.
Municipiul Blaj cu o suprafață totală de 10.516,2 ha, din care intravilanul ocupă cea 897 ha, este situat în vestul Podișului Tâmavelor, în așa – zisul Podiș al Blajului aproape de confluența Tâmavei Mari cu afluentul său Târnava Mică, cuprins de o parte din interfluviul dintre cele două Tâmave, sectorul sud-vestic al Dealurilor Lopadei precum și regiunea nordică a Podișului Secașelor.
În zona amplasamentului studiat există rețea de apă potabilă și de gaze naturale numai la proprietățile deja construite. La momentul realizării proiectului tehnic privind rețelele tehnico- edilitare în zona studiată, se va ține cont de toate utilitățile existente și se vor lua măsuri pentru corelarea acestora cu cele propuse.
La preluarea amplasamentului s-a observat că în zona Chereteu se dezvoltă o rețea de distribuție a energiei electrice pentru riverani.
Pe zona studiată, se impune a se realiza lucrări ce au drept scop colectarea, transportul și evacuarea apelor provenite din precipitații.
Rețeaua de canalizare pluvială va fi subterană și va prelua apele de pe partea carosabilă a drumului, prin guri de scurgere amplasate la marginea drumului lângă bordură.
Se vor amenaja suprafețele rezultate între limitele de proprietate și bordură exterioară a trotuarelor cu spațiile verzi. Pe aceste suprafețe se va așterne pământ vegetai în grosime de 10 cm și se va înierbă.
Reglementarea circulației va fi întocmită conform standardelor și normativelor în vigoare, avându-se în vedere fluidizarea circulației printr-o presemnalizare corespunzătoare. O atenție deosebită va fi acordată siguranței circulației, atât pietonale, cât și auto.
S-a prevăzut realizarea semnalizării prin marcaje orizontale (transversale și longitudinale) și verticale (indicatoare rutiere) a traseului, conform normelor impuse de standarde.
Lungimea totală a străzilor proiectate este de 2.123,05 metri având acces din DJ 107.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit
De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit Grădinăritul este mai mult decât un hobby pentru mulți. Este o pasiune care le permite să se conecteze cu natura și să creeze spații pline de viață și frumusețe. Această activitate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale