Reclamă pentru Cetatea Alba Carolina în revista UNESCO „World Heritage”
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat în cea mai recentă şedinţă alocarea sumei de 21.120 lei, echivalentul a 4.800 de euro din bugetul local pentru promovarea municipiului Alba Iulia la nivel internaţional. Este vorba despre publicarea unui advertorial cuprinzând brandul turistic al oraşului care integrează cetatea Vauban Alba Carolina, în una dintre cele mai prestigioase publicaţii la nivel mondial – „World Heritage”, unul dintre cele mai importante instrumente UNESCO. Deşi este vorba despre o singură apariţie, cheltuirea sumei amintite se justifică din plin, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia Mihai Coşer, având în vedere că publicaţia în care va apărea reclama este distribuită în 70.000 de exemplare în toată lumea. „Revista este distribuită în mod aparte ambasadelor, muzeelor, instituţiilor de cultură şi ştiinţă, operatorilor de turism. Editarea se face în trei limbi de cirulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă), iar acest număr al revistei va fi primul introdus în format electronic pe site-ul oficial UNESCO, site ce deţine un record de peste 20.000 de accesări pe zi”, a mai spus Coşer. Aleşii PNL nu au fost însă de acord cu oportunitatea cheltuirii acestei sume pentru o singură apariţie într-o revistă de profil, fie şi ea de nivel internaţional, şi s-au abţinut de la vot. Ei şi-au argumentat poziţia spunând că stadiul de restaurare şi punere în valoare în care se află Cetatea Vauban în prezent nu reclamă cheltuieli pentru publicitate şi au propus ca acestea să fie lăsate pentru final pentru ca efectul să fie mai mare. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SCANDAL într-o benzinărie din Alba Iulia: Doi tineri, din Sebeș și Sântimbru, REȚINUȚI după ce s-au bătut
SCANDAL într-o benzinărie din Alba Iulia: Doi tineri, din Sebeș și Sântimbru, REȚINUȚI după ce s-au bătut Doi bărbați, în vârstă de 20 și 27 de ani, din Sântimbru și Sebeș, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, după ce s-ar fi agresat reciproc în urma unui conflict spontan, produs […]
FOTO | Vasile „Loți” Toth, originar din Ocna Mureș, desemnat antrenorul anului 2025 în Spania: Este director tehnic al unui performant club de patinaj viteză
Vasile „Loți” Toth, originar din Ocna Mureș, desemnat antrenorul anului 2025 în Spania Vasile „Loți” Toth, originar din Ocna Mureș, a obținut o importantă distincție sportivă în Spania, unde-și desfășoară activitatea. Duminică, 25 ianuarie 2026, la Tudela (Spania) a fost organizată ceremonia de decernare a Distincțiilor Sportive pe anul 2025 („Distinciones Deportivas 2025”), evenimentul fiind […]
Facturi la gaz 2026 | În țări care importă gaze naturale facturile plătite de populație sunt mult mai mici decât în România. GRAFIC
În țări care importă gaze naturale facturile plătite de populație sunt mult mai mici decât în România O analiză comparativă a prețurilor gazelor naturale din România și din statele vecine arată că în țări care importă gaze naturale facturile sunt mai mici decât în România, a transmis vineri, 6 februarie 2026, Asociația Energia Inteligentă. „Deși […]