Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Război total Performanța Ighiu – “U” Cluj, înaintea derby-ului direct! Armando Popescu: “O prefăcătorie de doi bani, le e teamă de noi! Dacă vorbesc de organizare să se uite la meciul tur”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Război total declanșat între divizionarele terțe Performanța Ighiu și “U” Cluj, înaintea meciului direct de vineri, 30 martie, de la Ighiu. O controversă legată de arenă, iscată de de faptul că șefii de la “U” au solicitat Jandarmeriei să asigure condiţii optime pe stadionul din micuţa comună din Alba, precizând că vor fi 2000 de suporteri la meci. Jandarmeria le-a cerut organizatorilor să ia în calcul altă arenă de disputare, respectiv Stadionul “Cetate” din Alba Iulia, dar Armando Popescu, finanţatorul celor de la Ighiu, a luat foc și i-a criticat în termeni duri pe oficialii clujeni. Replica oficialilor primei clasate în Seria a 5-a nu s-a lăsat așteptată: “Noi vrem să ne protejăm echipa, staff-ul, fanii. Terenul e denivelat, vestiarele sunt dărăpănate”, a afirmat Cosmin Irimieș, vicepreședintele “șepcilor roșii”, citat de prosport.ro. Iar răspunsul lui Armando Popescu, finanțatorul grupării ighiene nu s-a lăsat așteptat, acesta răspunzând în termeni duri motivelor invocate de reprezentanții Universității Cluj.

*Armando Popescu: “Totul este o prefăcătorie de doi bani. În tur, secundul nostru a fost lovit cu o geantă în față!”

Singura afirmație reală din articol este cea a autorului articolului, legată de starea stadioanelor din liga a 3-a a fotbalului românesc. În rest totul este o prefăcătorie de doi bani!”, a precizat Armando Popescu, care a acuzat și cele petrecute în tur, la partida de pe “Cluj Arena”, amintind de episodul din final când după un atac al lui Hațieganu aspura portarului Sporea, a intervenit G. Florescu, iar jucătorii și oficialii s-au încăierat, fiind eliminați Sporea și Florescu. “Mă deranjează foarte tare afirmațiile acelui vicepreședinte care vorbește de siguranță! Desfășurarea unui meci în condiții de siguranță nu are legătură cu configurația arenei sau cu Jandarmeria, totul ține de cei 7 ani de acasă!”, a spus oficialul Performanței. “Să nu uităm de ce s-a întâmplat în tur, de încăierarea din final, când «internaționalul»  lor (nr George Florescu) face un gest golănesc, traversează terenul și îl ia de gât pe copilul din poarta noastră. În acele momente, când nervii au degenerat, antrenorul nostru secund (nr – Raul Oargă) se trezește, pe teren, lovit cu o geantă în față. Iar noi, în tribună, aflați în sectorul rezervat oaspeților am fost amenințați verbal de o persoană ce avea fularul «șepcilor roșii» la gât, iar omologii noștri de la «U» priveau episodul din spatele geamurilor de la lojă, fără să intervină! Pentru tot ce s-a întâmplat acolo, clubul organizator trebuia amendat iar terenul suspendat. Respectivele secvențe stau la dispoziția tuturor, pe internet, printr-un clik distanță”, a acuzat Armando Popescu.

Citește și: “U” Cluj, reacție la disputarea la Ighiu a derby-ului Performanța – “U” Cluj “Noi vrem să ne protejăm echipa, staff-ul, fanii. Terenul e denivelat, vestiarele sunt dărăpănate”, spune Cosmin Irimieș, vicepreședintele “șepcilor roșii”

*”Nu e vorba de siguranță, își urmăresc interesul, fără scrupule”

Armando Popescu a comparat situația de la jocul Performanța Ighiu – “U” Cluj, cu amânarea partidei din prima etapă a returului, cu CFR Cluj II, fiind pe alocuri ironic.  “Sunt câteva întrebări punctuale: vrem să știm care este motivul pentru care au amânat meciul cu CFR Cluj II, care sunt cei doi jucători prezenți la echipa națională Under 17 și câte minute jucate au la prima echipă? Li s-a propus de către CFR Cluj II să se joace pe «Cluj Arena», dar nu au dorit, oferind o explicație de doi bani, «că nu se pot simți oaspeți pe propriul stadion». Au studiat disponibilitatea terenului din «Gruia» în perioiada 11-30 martie, dar cred că ar fi mai bine să se joace în iulie-august când nu mai este fotbal în Liga a 3-a Probabil că restanța cu CFR Cluj II se joacă tot pe «CMC», fără spectatori.”, a afirmat Armando Popescu, care și-a continuat tirul acuzațiilor, unele extrem de radicale, cu trimtere directă la Cosmin Irimieș!

*”Au săpat o groapă, în care au căzut suporterii lui «U»”

Aici nu este vorba de siguranță, este vorba de urmărirea unui interes, fără scrupule. Echipa care se numește «U» Cluj, trebuie să realizezeze că este o echipă de nivelul Ligii a 3-a, că le place sau nu. Dacă ei vor să se păcălească, să o facă, pot să păcălească pe oricine, dar nu pe noi. Vorbim despre o echipă înființată acum trei ani, la inițiativa lăudabilă a suporterilor, dar nu sunt urmașii nimănui, pentru că nu s-a născut fiul moștenitor la 5 ani de la viol. Dar să nu uite că ne-au jignit acolo pe stadion cum au vrut ei, iar până acum 8-10 luni jucau pe sate și pe comune, nu le punea nimeni covoare persane și nu se spălau în jacuzzi. Dacă vroiau să facă un demers la acest joc, modalitatea normală era ca înainte de a aplela la jandarmerie, să fi dat un simplu telefon, să ia legătura cu clubul nostru și de comun acord să găsim o soluție. Așa nu au făcut altceva decât să sape o groapă în care primii care au căzut au fost suporterii lor!”, a mai menționat Armando Popescu. “Este clar că în duelul acesta noi suntem o echipă mai mică, dar am învățat lecția istoriei: «ardem culturile și otrăvim fântînile», și noi alegem locul și acela este Ighiul. Îi transmit acelui vicepreședinte că îl consider un pamflet și trebuie să îl tratăm ca atare”, a mai spus Armando Popescu.

*În retur, doar arbitrii din Cluj

Și mai am o problemă! De când a început returul, avem la fiecare meci arbitrii din Cluj. Este normal? Oare la meciul cu ei vom avea arbitrii tot din Cluj?! Oricum consider că suntem niște învingători: le este teamă de noi! Toată tevatura asta o fac pentru a forța ca meciul să se joace pe un anumit tip de teren, cât mai mare, este singura explicație plauzibilă! Că pe un teren mic, ca la Tășnad, au plecat cu coada între picioare”, a încheiat oficialul divizionarei terțe.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea