Rămâi conectat

Actualitate

RAR: ”Sistemul de înregistrare video pentru staţiile de ITP este, de astăzi, obligatoriu. Absența sistemului atrage suspendarea activității stațiilor ITP”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începând cu 21 mai 2018, toate staţiile autorizate care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. Registrul Auto Român (RAR) are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizația.

Incă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român a verificat la nivel național în stațiile ITP dotarea corespunzătoare/instalarea sistemului de supraveghere video şi îndeplinirea tuturor funcţionalităţilor impuse de lege.

Procesul de verificare a conformitatii instalarii sitemului in stațille ITP va continua si dupa 20 mai, până când toate cerinţele legale vor fi îndeplinite similar şi uniform de toate staţiile de ITP autorizate la nivel naţional. (unghiurile de filmare trebuie să acopere exact aria vizată în supraveghere)

Ulterior, în procesul de autorizare/reautorizare a staţiilor de ITP, RAR va verifica din nou, în detaliu, dotarea şi menţinerea în funcţiune a sistemului video impus cu asigurarea tuturor funcţionalităţilor iar acesta va fi declarat/poziţionat corespunzător pe fluxul de ITP (camere video, ecran de vizualizare, DVR) al fiecărei staţii spre a putea fi verificat/comparat în activitatea de supraveghere/monitorizare ulterioară.

Este important de precizat că întreaga activitate de ITP desfăşurată de staţiile autorizate, inclusiv monitorizarea prin intermediul sistemului video, trebuie să se desfăşoare cu respectarea de către operatorii economici/persoanele autorizate deţinătoare a acestor staţii, a legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

*Legislație

Condiţiile ce trebuie asigurate de staţiile de ITP în vederea înregistrării, prin intermediul unui sistem video, a activităţii efectuate pe linia de ITP, sunt prevăzute la art. 10 alin. (91) din Anexa OMT nr. 1.319/2016, astfel:
„(91). SITP trebuie să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată pe o perioadă de 6 luni de la data efectuării ITP. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziţia RAR în scopul monitorizării activităţii de ITP.

Sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition) având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP; sistemul trebuie să fie astfel proiectat, dotat şi instalat încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP. Sistemul de supraveghere video instalat în fiecare SITP trebuie să asigure următoarele funcţionalităţi:

a) să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR;

b) să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente;

c) să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8,00 şi 20,00 şi sâmbătă între orele 8,00 şi 14,00;

d) să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP;

e) să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după 6 luni de la data preluării lor.

În cazul SITP care dispun de mai multe linii de ITP se acceptă utilizarea unui singur sistem de supraveghere video, cu condiţia ca acesta să fie astfel proiectat, dotat şi instalat încât să asigure toate funcţionalităţile prevăzute la lit. a) – e) pentru toate liniile de ITP utilizate, iar acestea să fie amplasate alăturat, în aceeaşi incintă.”

*Istoricul demersurilor RAR în această speță și argumentele implementării supravegherii video

Cerința referitoare la necesitatea echipării stațiilor de ITP cu sistem video a fost introdusă odată cu modificările și completările aduse la OMTCT nr. 2.133/2005 prin prevederile OMT nr. 1.033/2014, ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din data de 03.07.2014 și a fost detaliată în ceea ce privește caracteristicile, condiţiile tehnice, organizatorice şi funcţionale minimale necesare realizării acestor înregistrări video, cu ocazia modificărilor și completărilor aduse aceluiași ordin, care au fost introduse prin OMT nr. 1.319/2016, ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din data de 27.10.2016.

Această prevedere a fost introdusă pe de o parte în vederea uniformizării cerinţelor de dotare a staţiilor de inspecţie tehnică cu cele privind atelierele de reparaţii pentru care o cerinţă de introducere a unui sistem video pentru vizualizarea activităţii a fost introdusă prin Legea nr. 51/2013, iar pe de altă parte pentru prevenirea posibilităţii de efectuare a unor inspecţii tehnice periodice fără prezentarea vehiculului sau cu utilizarea unui alt vehicul similar.

De asemenea, este important de menţionat că această dotare suplimentară a fost introdusă ca urmare a constatărilor efectuate în activitatea de supraveghere a staţiilor de inspecţie tehnică periodică autorizate de către RAR cu privire la anumite încercări şi practici de eludare a procedurilor reglementate de efectuare a ITP şi se înscrie pe linia măsurilor periodice, etapizate şi proporţionale propuse în scopul creşterii nivelului de conformare şi de disciplinare a activităţii desfăşurată în cadrul staţiilor de ITP.

Data aplicării acestei prevederi a fost amânată până la 20 mai 2018 luând în considerare atât aspecte de ordin tehnic şi financiar dar şi practic/administrativ pentru staţiile autorizate de ITP cât şi pentru RAR.

Biroul de presă al Registrului Auto Român


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea