Rămâi conectat

Actualitate

Rabla pentru electrocasnice 2022: A doua ediție a programului va fi demarată în 21 noiembrie. Care este calendarul acestei sesiuni

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Rabla pentru electrocasnice 2022: A doua ediție a programului va fi demarată în 21 noiembrie. Care este calendarul acestei sesiuni

Începând cu data de 21 noiembrie, de la ora 10:00, Administrația Fondului de Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

Bugetul total alocat pentru cea de-a doua ediţie a Programului „Rabla pentru Electrocasnice” este de 50 de milioane de lei. Conform unui comunicat al AFM, persoanele fizice vor avea la dispoziţie 5 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Programul Rabla pentru Electrocasnice s-a bucurat încă de la început de un succes uriaş în rândul populaţiei, astfel că am luat hotărârea ca bugetul alocat în anul 2022 să fie cel mai mare de până acum, alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult faţă de anul trecut.

Reamintim tuturor celor interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, că este necesar să îşi creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în ediţiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Calendarul de desfăşurare a programului pentru această sesiune este următorul: înscrierea persoanelor fizice în aplicaţie, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 10:00 – 25.11.2022, ora 23:59); etapa I – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 10:00 – 09.12.2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25 milioane de lei; etapa II – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele (12.12.2022, ora 10:00 – 16.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10 milioane lei; etapa III – selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (19.12.2022, ora 10:00 – 23.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15 milioane lei.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalităţile de achiziţionare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediţie şi ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.

Listele cu beneficiarii aprobaţi vor fi publicate pe site-ul instituţiei, www.afm.ro, la secţiunea dedicată programului. „Precizăm, pe această cale, că toate conturile comercianţilor, create în ediţiile anterioare ale Programului, rămân valabile şi pot fi utilizate şi în sesiunile de anul acesta”, menţionează AFM.

Sursa: dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Locuri de muncă în MAI: Persoanele cu licență în specializări necesare structurilor MAI pot deveni OFIȚERI. Legea, promulgată de Iohannis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuri de muncă în MAI: Persoanele cu licență în specializări necesare structurilor MAI pot deveni OFIȚERI. Legea, promulgată de Iohannis

Preşedintele a promulgat legea care prevede că vor putea deveni ofiţeri MAI în grad de sublocotenent şi persoanele care deţin o licenţă în specializări necesare structurilor MAI.

Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede modificarea Legii privind statutul cadrelor militare, astfel încât „în Ministerul Afacerilor Interne, ofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor la instituţiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituţiei, destinate candidaţilor care deţin o licenţă în specializări universitare necesare structurilor instituţiei” să li poată acorda gradul de sublocotenent.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Numirea în funcţii şi avansarea în grad a cadrelor militare în activitate cărora le sunt incidente reglementări profesionale specifice, stabilite la nivel naţional, se realizează în baza prezentului statut, cu respectarea condiţiilor stabilite prin reglementările respective”, mai arată sursa citată.

Senatul a adoptat decizional inițiativa legislativă luna trecută, pe 31 octombrie.

Proiectul de lege este motivat prin necesitatea unei reglementări unitare „a situațiilor de dobândire a statutului profesional al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, este necesară o intervenție normativă astfel încât statutul de cadru militar să poată fi dobândit și de către persoanele care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor instituției și care absolvă cursul de master profesional centrat pe dobândirea de competențe specifice necesare desfășurării activității în structurile în care sunt incidente prevederile Legii nr. 80/1995”.

De asemenea, motivarea inițiativei legislative mai arată că „astfel, și pentru structurile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, se va asigura posibilitatea instituirii unei rute alternative, de formare profesională inițială de nivel studii universitare de master destinata candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare acestora, sursa de natură să contribuie la acoperirea, într-o măsură semnificativă, a cerinței privind încadrarea cu personal calificat a posturilor deficitare prevazute a fi ocupate cu personal cu statut de ofițer”.

„Potrivit modificărilor aduse prin legea de aprobare, programele de master profesional organizate de Academia de Politie ,,Alexandru Ioan Cuza”, destinate formarii inițiale a ofițerilor, se aplica începând cu anul universitar 2022-2023, mai arată sursa citată.

Proiectul a fost adoptat și de Camera Deputaților pe 29 iunie, 2022, cu 220 de voturi „pentru”, 7 voturi „contra” și 53 de abțineri de la vot.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cum sunt controlați românii pe rețelele sociale, de ANAF. Lucian Heiuș: „Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum sunt controlați românii pe rețelele sociale, de ANAF. Lucian Heiuș: „Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat”

Care este metoda prin care sunt controlați de Fisc românii pe rețelele sociale a fost explicată de către Lucian Heiuș, preşedintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

”Noi facem controale de acest gen de mai mult timp. Începând din vară, am intensificat aceste controale a veniturilor pe care le obțin persoanele fizice și pe care nu le declară. Pornind de la un fenomen care s-a simțit foarte mult în societate, chiar o frustrare pentru că existau multe persoane care, prin averea pe care o afișau, sfidau oamenii care își achită impozitele și taxele.

Pot să vă spun că în luna octombrie am identificat o persoană fizică la care diferența dintre venitul pe care l-a declarat în ultimii cinci ani și averea pe care a acumulat-o a fost de peste 20 de milioane de lei. Este vorba despre o persoană din Satu Mare. Iar impozitul pe care l-am calculat și pe care trebuie să îl recuperăm este de 2,6 milioane de lei”, a spus președintele ANAF.

Elit - Gustul Desăvârșit

”Legat de rețelele sociale, poate discutăm despre alt gen de controale. În ultima perioadă au apărut profesii noi, prin care anumite persoane obțin venituri prin activitatea pe care o desfășoară pe aceste rețele sociale. Venit care trebuie să fie declarat și care trebuie să fie impozitat. Și aici vorbim despre o sferă foarte largă. De la influenceri până la diverse alte activități pe care le prestează diverse persoane pe toate aceste platforme sociale.

Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat, pentru că în funcție de numărul de accesări atât îți vin și veniturile din partea acestor platforme. În funcție de accesările pe care le are o persoană care are deschis un cont acolo primește și o anumită sumă de bani”, a mai spus Lucian Heiuș, conform antena3.ro.

Sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Noi sisteme de supraveghere în Alba Iulia! Emil Popescu: ”Ne dorim să montăm camere video în diferite zone ale orașului”

Suciu Andra Ioana

Publicat

în

Noi sisteme de supraveghere în Alba Iulia! Emil Popescu: ”Ne dorim să montăm camere video în diferite zone ale orașului”

Invitat la Unirea FM, viceprimarrul Emil Popescu a discutat despre problema indicatoarelor rutiere vandalizate în ultimele săptămâni în Alba Iulia.

CITEȘTE ȘI:  FOTO| DEZASTRU în Alba Iulia: Peste 100 de indicatoare rutiere au fost vandalizate. Pagubele, de zeci de mii de lei

Elit - Gustul Desăvârșit

Să știți că am format o plângere penală în urmă cu aproximativ 2-3 săptămâni pe acest subiect, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, pentru indicatoarele rutiere care au fost vandalizate, peste 100 la număr. În primă fază va trebui să înlocuim aceste indicatoare, urmând ca aceste cheltuieli să le recuperăm. Trebuie recuperate toate cheltuielile de la persoanele care vor fi găsite vinovate.”

Întrebat despre soluțiile pe care le vede pentru prevenția viitoarelor cazuri de acest gen viceprimarul a declarat: ”Ne dorim să montăm camere video în diferite zone ale orasului. Planurile de mobilitate rutieră care urmează să fie implementate au în componență și aceste camere video despre care discutăm, urmând ca după aceea să avem și noi proiecte prin care să suplimentăm camerele video în punctele nevralgice ale orașului.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea