Publicitate electorală| ÎNTRE AUTENTICITATE ȘI ”OAMENII FLYER”
Apăruți dintr-o dată în viața publică și interesați, peste noapte, de problemele albaiulienilor, cei doi viceprimari, Gabriel Pleșa și Voicu Paul, pozează în mari reformatori ai administrației albaiuliene, din spatele unor flyere, ticluite de coregrafii politici. Timp de 4 ani s-au pândit unul pe altul așteptând, slugarnici, să primească de la Mircea Hava „binecuvântarea” de candidați pentru Primăria Alba Iulia.
Voicu, fiind mai sigur de asta, a rămas în urmă la ieșirile cu exces de zel pe care Pleșa le-a arătat în susținerea tuturor aberațiilor propuse de Hava în consiliul local.
Cei doi au susținut vehement taxele aberante pentru parcări, scumpirea apei, lăsarea în paragină a bazelor sportive. Când a aflat că sorții îi surâd lui Voicu Paul, Gabriel Pleșa a părăsit urgent partidul, demonstrând fără tăgadă că singurul său scop era candidatura și nimic altceva. Adică, după ce 4 ani s-au sabotat unul pe altul și au lăsat orașul fără administrație, cei doi îmbrățișează toate proiectele propuse de mine, la care s-au opus prin vot 4 ani și le revarsă sub formă de promisiuni albaiulienilor.
După ce m-au amenințat că mă scot din ședința de consiliu local pentru că filmez, după ce au votat împotriva premierii sportivilor, împotriva postării proiectelor de H.C.L. pe site-ul primăriei, timp de 4 ani împotriva modernizării pistei de atletism de la Stadionul Cetate, pentru taxarea albaiulienilor cu 1.200 de lei pe an pentru parcarea în locuri publice, vin și mint cu nerușinare, așa cum au făcut în toată cariera lor politică, că vor face și vor drege.
Voicu Paul, ascuns sub fâșul lui Mircea Hava și jerseul lui Ion Dumitrel, Gabriel Pleșa cățărat din mers într-o hologramă politică la modă, care nu are nicio legătură cu Alba Iulia, respectiv USR-PLUS, vor cu disperare să obțină votul albaiulienilor. În tot acest timp eu am muncit, ședință de ședință, proiect după proiect, pentru Alba Iulia. Am construit primul partid născut la Alba Iulia ca să ne putem apăra împotriva spiritului neocomunist, al regimului Hava, instalat de 30 de ani pe aceste meleaguri.
Votați ACȚIUNEA NAȚIONALĂ ALBA ca să zdrobim din temelii sistemul nociv care a sufocat orașul!
În 27 septembrie nu este vorba despre mine, e vorba despre Alba Iulia, despre albaiulienii care vor dărâma cea mai catastrofală administrație din Transilvania și vor elibera orașul din mâinile unor oameni care nu au nicio legătură cu el.
Votați partidul albaiulienilor, votați ca Alba Iulia să fie administrată de albaiulieni, votați PARTIDUL ACȚIUNEA NAȚIONALĂ ALBA!!
Mircea TRIFU, candidatul Partidului Acțiunea Națională Alba la Primăria Alba Iulia
Comandat de Partidul Acțiunea Națională Alba, Publicat de SC UNIREA PRES SRL pe portalul https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar 21200094
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze
Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere
Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]
FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor
Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]