Rămâi conectat

Politică Administrație

Publicitate electorală| În Baia de Arieș proiectele de investiții sunt mereu o prioritate

Andreea Ștefan

Publicat

în

În Baia de Arieș proiectele de investiții sunt mereu o prioritate

Pentru Traian Pandor, primarul oraşului Baia de Arieş, proiectele de investiţii care să ducă la creşterea calităţii vieţii locuitorilor oraşului, dar şi a localităţilor componente (Brăzeşti, Cioara de Sus, Muncelu, Sartăş şi Simuleşti), au fost o prioritate.

Dragi concetăţeni, doresc să vă mulţumesc pentru încrederea acordată în cele două mandate şi mă simt obligat să vă prezint principalele realizări din localitatea noastră. –Traian Pandor, primarul Oraşului Baia de Arieş.

Spaţiile de învăţământ, cele sportive şi recreative, au beneficiat de o serie de investiţii care să ducă la creşterea actului educaţional. Astfel, şcoala cu clasele I-VIII Baia de Arieş a beneficiat de lucrări de înlocuire învelitoare acoperiş, iar pentru liceul „dr. Lazăr Chirilă” s-a depus un proiect, care beneficiază de finanţare, pentru eficientizare energetică a liceului. Pentru centrul cultural-educativ din satul Cioara de Sus s-au realizat lucrări de reabilitare. Elevii din satele aparţinătoare şi cei care se află mai departe de şcoală beneficiază de un microbuz de transport persoane, pentru a nu mai fi nevoiţi să străbată kilometrii pe jos. În oraş s-a construit un teren sintetic sportiv multifuncţional, s-a obţinut finanţare pentru modernizarea bazei sportive şi s-au realizat lucrări de hidroizolaţie la sala de sport. Nici ştrandul din localitate nu a fost neglijat, fiind dotat cu un sistem de încălzire a apei, iar zona de şezlonguri a fost modernizată prin pavare.

Infrastructura din oraşul Baia de Arieş reprezintă a beneficiat de amenajare parcări, reabilitare drumuri publice, modernizare iluminat public şi lucrări pentru extinderea sistemelor de apă:

  • Modernizare strada Ţarinei, 8 Martie, Merilor și Brazilor – Baia de Arieş;
  • Reamenajare scuaruri şi înfiinţare de noi zone în oraşul Baia de Arieş, respective ,,Amenajare scuar (parc) Coloana Infinitului”, amenajare Parcul Eroilor;
  • Amenajare parcări publice şi trotuare în zona blocurilor 44 şi 24B, str. Moţilor;
  • Reabilitare dispensar medical atât exterior cât şi interior;
  • Modernizare iluminat public în oraşul Baia de Arieş;
  • Amenajare parcări publice şi trotuare în oraşul Baia de Arieş;
  • Reabilitare şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în oraşul Baia de Arieş, în parteneriat cu APA CTTA Alba.

 Ambiţios şi serios, primarul Traian Pandor s-a preocupat însă şi de necesităţile fiecărui sat în parte, modernizând drumuri locale, reparând poduri şi podeţe, astfel încât să le asigure concetăţenilor săi un acces facil către locuinţe:

  • Modernizare DC1 Baia de Arieş – Cioara de Sus, modernizare drum forestier Valea Hătmăneasa;
  • Reparaţii pod Muncelu;
  • Reabilitare centru cultural educativ — (fosta scoală) Brăzeşti;
  • Lucrări de reparaţii şi întreţinere drum comunal DC 1A Muncelu-Valea Şeşii;

Gospodar serios şi cu putere de muncă, Traian Pandor mai are proiecte importante pregătite şi pentru viitorul mandat, sau aflate deja în derulare. Strategia de dezvoltare a oraşului Baia de Arieş vizează terminarea proiectelor de investiţii de la liceul „dr. Lazăr Chirilă”, la baza sportivă şi construirea unui campus pentru elevii din Baia de Arieş şi satele limitrofe prin Compania Naţională de Investiţii. Străzile care au beneficiat de lucrări de apă şi canalizare, vor fi modernizate după finalizarea acestor lucrări. De asemenea, şi alte zone din Baia de Arieş vor beneficia de lucrări pentru reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată. Creşterea eficienţei energetice a sistemului de iluminat public în Oraşul Baia de Arieş va fi implementat prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Pentru a putea fi executate în regim propriu, întreţinerea drumurilor vicinale şi de exploataţie din localitate, drumuri pe care le folosesc fermierii în principal se va achiziţiona un buldozer. Nici mediul privat nu va fi neglijat, beneficiind de tot sprijinul administraţiei liberale.

Cu deosebit respect, TRAIAN PANDOR, primarul oraşului Baia de Arieş.

Comandat de Partidul Național Liberal, Distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea