Curier Județean

Proiectul ”D.E.M.A.R.E.Z.…drumul spre succes”, câștigat și implementat de un grup informal de tineri, a ajuns la final

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes!”, implementat de grupul informal de tineri „Concordia –CICOC”, cu finanțare primită din partea Comisiei Europene prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în cadrul programului Tineret în Acţiune, acţiunea 1.2. – Iniţiative ale Tinerilor, a ajuns la final. Acesta a fost implementat în perioada 2 septembrie 2013 –  19 decembrie 2014 și a vizat UAB01îmbunătățirea abilităților antreprenoriale și socio-profesionale ale tinerilor din județul Alba prin promovarea creativității, spiritului de inițiativă și voluntariatului, prin intermediul metodelor de educație non-formală.

Activitățile proiectului au cuprins ateliere de lucru destinate tinerilor cu varsta intre 15 si 30 de ani, o cercetare online pentru evidențierea importanței complementarității educației formale cu educația non-formală, înființarea unei organizații non-guvernamentale dedicate dezvoltării tinerilor și facilitarea contactului între tinerii care își doresc sădevină antreprenori și modele de urmat în carieră. Astfel, printre rezultatele atinse menționăm:

  • …o multitudine de activități desfășurate prin metode de educație non-formală, care au contribuit la îmbunătățirea abilităților de comunicare și inter-relaționare, care au familiarizat participanții cu universul antreprenorului și care au oferit o doză de know-how de la profesioniști consacrați în domeniile în care activează; au fost abordate, în atelierele de lucru implementate, elemente referitoare la comportamentul, valorile și atitudinile adoptate de un om de succes, dar –mai ales- elemente cu privire la branding personal, inteligență emoțională, leadership, spirit de echipă, creativitate și improvizație.
  • …312 tineri informați cu privire la rolul culturii antreprenoriale în societatea actuală, la rolul educației non-formale și rolul activităților de voluntariat în dezvoltarea armonioasă a fiecăruia;
  • …cel puțin 120 de tineri care și-au dezvoltat abilitățile antreprenoriale;
  • …o organizație non-guvernamentală dedicată dezvoltării tinerilor, înființată în cadrul proiectului (Asociația C.R.E.D.E. – Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare și Excelență);
  • …un website care furnizează informații utile dezvoltării personale și profesionale a tinerilor;
  • …o pagină online creată în social media, care are drept scop facilitarea comunicării între tinerii pasionați de dezvoltare personală și profesională și învățare pe tot parcursul vieții;
  • …o cercetare online, a cărei scop a fost identificarea opiniei tinerilor de pe plan național cu privire la necesitatea complementarității educației non-formale cu cea formală în scopul dobândirii abilităților antreprenoriale -și nu numai-;
  • …o bază de date cu posibili business-angels, dispuși să finanțeze ideile creative de afaceri ale tinerilor întreprinzători;
  • …o bază de date care cuprinde tinerii pasionați de antreprenoriat, care doresc ca -în viitor- să își deschidă propria afacere;
  • …un mini-ghid concretizat într-o pledoarie pentru activitățile de voluntariat, care conține atât elemente necesare dezvoltării viitorilor mici antreprenori, cât și elemente cu privire la importanța complementarității educației non-formale cu educația formală, respectiv aspecte referitoare la importanța implicării în activități extracurriculare pentru dezvoltarea personală și profesională;
  • …o rețea de tineri pasionați, dedicați și implicați, care vor crea -în timp-un impact pozitiv la nivelul comunității din care fac parte a fost  dezvoltată și formată în cadrul proiectului;
  • …10 membri ai echipei de implementare și alți voluntari alăturați lor în scopul desfășurării activităților proiectului, care au identificat noi căi de petrecere a timpului liber, cu impact și de folos dezvoltării și evoluției lor viitoare; aceștia și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare, socializare și inter-relaționare, de management financiar și gestionare a conflictelor, devenind mai responsabili, implicați și atenți la detalii.
Târgul Grădinarului

”Bineînțeles că este dificil de cuantificat impactul pe care implicare în activități l-a avut la nivel individual, însă, în urma focus-grupurilor organizate și în urma observării directe s-a constatat că tinerii au conștientizat importanța voluntariatului și rolul său în dezvoltarea armonioasă, au dobândit încredere în propriile forțe și și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare, socializare, inter-relaționare și lucru în echipă, și-au dezvoltat spiritul empatic și incluziv, au devenit mai solidari, flexibili și înțelegători și, nu în ultimul rând, au conștientizat importanța metodelor de educație non-formală în procesul de învățare. Conform feedback-urilor primite, tinerii vor influența, la rândul lor, alți tineri în demersul lor spre a deveni persoane capabile, de și cu impact”, declară membrii echipei de implementare.

Astfel, prin prezentul proiect a fost vizată dezvoltarea abilităților antreprenoriale și socio-profesionale ale tinerilor din județ prin metode de educație non-formală și, totodată, conștientizarea lor cu privire la importanța activităților de voluntariat pentru o dezvoltare personală și profesională armonioasă.

”Considerând că activitățile de voluntariat contribuie decisiv la formarea caracterului individual, la creșterea calității tânărului și la dezvoltarea sa –per ansamblu-, suntem de părere că devine imperios necesar ca un tânăr să nu se axeze strict pe competențele dobândite prin intermediul educației formale, ci să participe în activități care să îl responsabilizeze, să îi ofere experiențe reale de învățare și să îi creeze contextul în care să se dezvolte astfel încât să facă fața cu succes tuturor cerințelor existente pe piața muncii. Acestea fiind spuse, considerăm că -prin intermediul activităților întreprinse, prin autocunoaștere, interacțiune, comunicare și încurajare continuă-, am reușit să impulsionăm implicarea, evoluția și dezvoltarea participanților. Mai mult, tinerii participanți la activități au declarat că în prezent conștientizează importanța implicării lor constante în acțiuni de voluntariat pentru construirea unui viitor frumos și armonios și stăpânesc mai bine informații teoretice și practice cu privire la înființarea și conducerea unei afaceri”, a declarat Denisa Cotîrlea, coordonatoarea proiectului.

Partenerii atrași în acest proiect au o experiență incontestabilă în lucrul cu tinerii și au contribuit la buna desfășurare a activităților. Printre aceștia, menționăm Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC), Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dar și asociații cu experiență în implementarea proiectelor care vizează dezvoltarea tinerilor: Centrul Județean de Voluntariat Alba, Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (ALUMNI UAB) și Liga Studenților (LSUA) din cadrul aceleiași instituții.

În prezent, prin intermediul organizației non-guvernamentale înființate, au fost depuse spre finanțare, prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, două proiecte destinate lucrătorilor de tineret – membrii Asociației C.R.E.D.E. (Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare și Excelență) așteptând cu nerăbdare lista proiectelor câștigătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II

Ioana Oprean

Publicat

în

Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

28-29 martie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară. Râurile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

28-29 martie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară. Râurile vizate Hidrologii au emis sâmbătă, 28 martie 2026, o avertizare Cod galben de inundaţii pentru Alba și alte zone ale țării, valabilă până duminică dimineața, ora 9.00. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză 2026, etapa județeană din Alba: Cine sunt elevii clasați pe primele locuri la categoria 12-15 ani. Performanță remarcabilă a unei tinere din Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză 2026, etapa județeană din Alba: Cine sunt elevii clasați pe primele locuri la categoria 12-15 ani. Performanță remarcabilă a unei tinere din Aiud Ediția 2026 a Concursului Național de Discurs Public în Limba Engleză (ESU – National Public Speaking Competition in English), organizat de ESU România, adresat […]

Citește mai mult