Proiectul ”Cultura și specificul școlii”, derulat în Alba, a ajuns la finalul ediției a doua
Şcoala Gimnazială Ciugud, în parteneriat cu Primăria comunei Ciugud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa Corpului Didactic Alba au derulat în lunile ianuarie – mai a acestui an proiectul „Cultura şi specificul şcolii”.
Obiectivul general al proiectului a fost cunoaşterea culturii şcolilor din judeţul Alba şi afirmarea acestora la nivel judeţean, precum şi stimularea implicării cadrelor didactice şi a elevilor în popularizarea culturii şcolilor din care fac parte.
Obiectivele specifice pe care ni le-am propus au fost promovarea şcolilor din judeţul Alba; îmbunătăţirea imaginii şcolilor în cadrul comunităţilor din care fac parte; stimularea creativităţii elevilor şi cadrelor didactice din judeţul Alba. Grupul ţintă vizat a fost reprezentat de elevii claselor P-VIII şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar din judeţul Alba.
Proiectul s-a desfășurat sub forma unui un concurs pentru elevi cu tema ”Lumea din şcoala mea”, cu două secţiuni: creaţie literară şi creaţie plastică, dar și sub forma unui simpozion pentru cadrele didactice cu tema ”Cultura şcolii – modalitate de promovare a instituţiilor din învăţământul preuniversitar”.
Ca și în anul școlar precedent, și la această a doua ediție am constatat că intenția noastră de promovare a școlilor din județul Alba a atras atenția și unor cadre didactice din afara județului, interesate fiind de imaginea școlilor din care fac parte. Astfel, pe lângă profesori și învățători din județul nostru, au mai participat și dascăli din municipiul București, dar și județele Iași, Vâlcea, Gorj, Prahova, Argeș și Caraș-Severin, în total 48 de cadre didactice.
În ceea ce privește concursul ”Lumea din școala mea”, destinat elevilor, ne-am bucurat de participarea a 91 de elevi la secțiunea de creație artistico-plastică și 51 de elevi la secțiunea de creație literară.
Lucrările cadrelor didactice vor fi publicate în revista simpozionului, iar unele dintre lucrările elevilor vor alcătui cărticica ”Lumea din școala mea”.
Suntem mândri că am reușit, cu succes, implementarea acestui proiect și mulțumim pe această cale primarului comunei Ciugud, d-lui Gheorghe Damian, d-nei inspector educativ Codruța Lodroman de la ISJ Alba, d-lui prof. Deák-Székely Szilárd Levente, director al CCD Alba, tuturor cadrelor didactice din școlile din județ și din țară care au participat cu lucrări în cadrul proiectului: Liceul Teoretic ”Traian” din București, Liceul Teoretic ”Decebal” din București, Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, Școala Profesioanlă Holboca -Iași, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Școala Gimnazială Sânmiclăuș-Șona, Școala Gimnazială comuna Milcoiu, jud. Vâlcea, Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia, Școala Gimnazială comuna Fântânele, jud. Parhova, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Cetatea de Baltă, Școala Gimnazială ”Ion Breazu” Mihalț, Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” Bucium, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Bradu, Argeș, Școala Gimnazială Ocna de Fier, Caraș-Severin, Școala Gimnazială Gârbova, Școala Gimnazială ”Nicolae Crețulescu” Lordeni, jud. Argeș, Școala Gimnazială ”B.P. Hașdeu” Iași, Școala Gimnazilă ”Ion Bianu” Valea Lungă, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Unirea, Școala Gimnazială Stremț, Școala Gimnazială ”Toma Cocișiu” Blaj, Liceul ”Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, Școala Gimnazială Crăciunelu de Jos, Școala Gimnazială ”Ovidiu Hulea” Aiud, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Alba Iulia, Școala Gimnazială ”Decebal” Cricău.
Vă așteptăm cu drag să participați cu lucrări și la cea de-a treia ediție a acestui proiect, care se va desfășura în anul școlar 2016-2017.
Coordonatorii proiectului:
prof. Gabriela Benchea, director al Școlii Gimnaziale Ciugud și prof. înv. primar Sorina Mărginean
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Cele 4 drumuri județene din Alba închise temporar au fost deblocate: „Rămânem la datorie!”
Cele 4 drumuri județene din Alba închise temporar au fost deblocate: „Rămânem la datorie!” Cele 4 drumuri județene din județul Alba închise temporar au fost deblocate, a anunțat, sâmbătă, 10 ianuarie 2026, în jurul orei 20.00, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. Drumurile pe care circulația a fost debșlocată sunt: *DJ 106 K Daia […]
UPDATE FOTO | INCENDIU în comuna Vințu de Jos: O cabană din zona Dealu Ferului arde generalizat
INCENDIU în comuna Vințu de Jos: Focul a cuprins o locuință din zona Dealu Ferului Un incendiu sâmbătă după amiază s-a produs în comuna Vințu de Jos. Focul a cuprins o locuință din Dealu Ferului. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în comuna Vințu de Jos, zona Dealu Ferului. Din informațiile preliminare […]
FOTO | Turistă accidentată la schi la Domeniul Schiabil Șureanu, transportată la spital de echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș: Misiune în cooperare cu Salvamont Alba
Turistă accidentată la schi la Domeniul Schiabil Șureanu, transportată la spital de echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș: Misiune în cooperare cu Salvamont Alba Echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș a fost solicitat, sâmbătă, 10 ianuarie 2026, să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență și transportul la spital al unei […]




