PROIECT. Noua lege a pensiilor: Ce pensii se pot cumula cu alte venituri
Noua lege a pensiilor oferă posibilitatea cumulării, în anumite condiții, a pensiei cu alte venituri prevăzute în Codul Fiscal. Proiectul se află încă în dezbatere publică, până la data de 20 septembrie.
Potrivit Expunerii de motive a proiectului de lege, în anumite situaţii este permisă cumularea pensiei cu salariul. „Persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se pot pensiona pentru limită de vârstă cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare. În acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate”, se arată în documentul citat.
Pe de altă parte, se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activităţi.
„Astfel, gradul I e caracterizat de deficienţă funcţională gravă şi capacitate de muncă diminuată, gradul II e caracterizat de deficienţă funcţională accentuată şi capacitate de muncă diminuată, iar gradul III e caracterizat de deficienţă funcţională medie şi capacitate de muncă diminuată”, arată sursa citată.
*Şi pensia de urmaş poate fi cumulata, în anumite condiţii
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Se introduce o nouă prestaţie şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, şi reprezintă 25% din pensia soţului decedat. „Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie. Nouă prestaţie se acordă în următoarele condiţii:
– soţul supravieţuitor are stagiul complet de cotizare;
– are vârsta standard de pensionare;
– nu s-a recăsătorit;
– durata căsătoriei a fost de cel puţin 10 ani, iar suma totală încasata să nu depăşească 80% din salariul minim brut pe economie”, prevăd noile norme, care ar urma să intre în vigoare în 2021.
*Ce venituri nu se pot cumula
În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri de orice natură prevăzute de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia „ pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, lit. a) şi b) sau pct. II”. Art. 6 – (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:
I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă; b) funcţionarii publici;
c) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezenţei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I
Cu alte cuvinte, pensia anticipată obţinută de politicieni şi judecători nu poate fi cumulata cu alte venituri.
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații
23-30 aprilie: Restricții de circulație pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Se efectuează lucrări de reparații În perioada 23-30 aprilie sunt instituite restricții de circulație pe banda 2 a Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între kilometrii 45+500 și 45+800 de metri, calea 2 (sens Turda-Sebeș). Citește și: FOTO Drumul național DN 74A, surpat în urma ploilor, la Cărpiniș: Trafic […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox