Rămâi conectat

Actualitate

Programul Noua Casă 2021: Beneficiarii vor trebui să asigure locuința pe durata finanțării. Hotărârea, adoptată de Executiv

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Programul Noua Casă 2021: Beneficiarii vor trebui să asigure locuința pe durata finanțării. Hotărârea, adoptată de Executiv

Beneficiarii programului Noua Casă vor trebui să își asigure locuințele achiziționate pe toată durata finanțării potrivit unui proiect de hotărâre ce a fost adoptat cu puțin timp în urmă de Executiv. Programul Noua Casă este, în esență, fostul program Prima Casă, dar cu un nou nume și ceva modificări față de programul inițial.

Citește și: Programul Noua Casă 2021: Când va începe și ce condiții trebuie îndeplinite pentru a cumpăra o locuință

De fapt, prin proiectul de hotărâre aprobat astăzi se urmărește modificarea normelor de implementare a programului Noua Casă, cuprinse în HG 717/2009. Una dintre cele mai importante modificări propuse vizează polița de asigurare a locuinței, document pe care beneficiarii programului sunt obligați și în prezent să-l dețină.

Mai exact, beneficiarii programului Noua Casă vor fi obligați “să asigure locuința achiziționată din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare”.

În prezent, regulile programului obligă beneficiarii să asigure locuința cumpărată din finanțare garantată de stat, dar nu stabilesc și o perioadă clară ce trebuie acoperită prin polița de asigurare. Așadar, după ce proiectul de față va intra în vigoare, beneficiarii programului Noua Casă vor trebui să asigure locuința pe toată perioada desfășurării contractului de credit.

Citește și: Programul Noua Casă 2021: Plafonul a fost MICȘORAT cu 500 de MILIOANE de lei

Așa cum stabilește HG 717/2009, “drepturile derivând din polița de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului, beneficiarul fiind ținut să facă dovada notificării cesiunii către asigurator”.

Totodată, normele programului Noua Casă stabilesc că, în cazul în care beneficiarul nu-și asigură locuinţa, finanţatorul are dreptul (fără a fi obligat) să asigure locuinţa pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar.

Nu în ultimul rând, proiectul prevede că, pentru acest an, plafonul garanţiilor care pot fi emise de stat în favoarea instituțiilor de credit care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul programului Noua Casă este de 1,5 miliarde de lei.

În 2020, programul Prima Casă a fost redenumit și modificat, acum numindu-se Noua Casă. Pe lângă noua denumire, programul stabilește plafoane mai mari decât înainte pentru finanțările ce pot fi accesate de românii care nu dețin o casă în proprietate (sau dețin, dar aceasta nu depășește suprafața utilă de 50 m2) și care vor să cumpere una.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pentru ce vehicule NU mai e nevoie de ITP. Ce mașini trebuie să facă ITP-ul la 6 luni – lege adoptată în Parlament

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pentru ce vehicule NU mai e nevoie de ITP. Ce mașini trebuie să facă ITP-ul la 6 luni – lege adoptată în Parlament Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea