PROGRAMUL Festivalului Roman Apulum 2019 de la Alba Iulia – Demonstrații militare, ateliere meșteșugărești, muzică, dansuri antice și paradă de noapte cu torțe la cel mai mare eveniment de reconstituire istorică din România
PROGRAMUL Festivalului Roman Apulum 2019 de la Alba Iulia – Demonstrații militare, ateliere meșteșugărești, muzică, dansuri antice și paradă de noapte cu torțe la cel mai mare eveniment de reconstituire istorică din România
Sute de reenactori din țară și străinătate își vor da întâlnire în Cetatea Alba Carolina, în perioada 3 – 5 mai, la Festivalul Roman Apulum. Spectacolele puse în scenă au scopul de a aduce în faţa publicului realitatea vieţii de acum două mii de ani, din vremea lui Decebal şi Traian.
Festivalul va readuce la viaţă antichitatea romană din castrul legiunii a XIII-a Gemina şi din cele două oraşe dezvoltate în jurul acestuia în secolele II-III p.Ch.,din care a rămas doar unul.
Pe parcursul festivalului, vor avea loc demonstrații militare, lupte între daci și romani, încleștări între gladiatori, parade de noapte cu torte, târguri de sclavi, dansuri de inspirație antică.
De asemenea, prin intermediul atelierelor meșteșugărești amplasate în mai multe locuri din Cetatea Alba Carolina, este adus în atenția publicului modul de viață al înaintașilor care se îndeletniceau cu prelucrarea osului, lemnului, fierului, cu scriptoria, monetăria, dar și cu confecționarea și întreținerea echipamentului de luptă.
Programul complet al evenimentului:
Vineri, 3 mai 2019
17.00 – Exponatul lunii – „Statuetă a zeiței Isis”
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
17.30 – Vernisaj expoziție – “Ceramica în canabele Legiunii XIII Gemina de la Apulum”
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Sâmbătă, 4 mai 2019
11.00 – 11.15 Ceremonia oficială de deschidere a festivalului – „Inauguratio”
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
11.15 – 11.30 Parada războinicilor romani și daci
Strada Mihai Viteazul
11.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Astronomie, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Podoabe antice, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori, Muzică și dansuri antice)
Platou strada Militari
12.00 – 13.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Pornire de la Muzeul Principia
16.00 – 18.30 – Prezentări și demonstrații militare ale trupelor participante: Garda Apulum (Legiunea XIII Gemina și Lupii Apoulonului);Terra Dacica Aeterna (Legiunea V Macedonica, Dacii Liberi); Legio V Macedonica (Rusia); Legio I Italica (Bulgaria); Asociația Veteres Milites (Legiunea VI Ferrata); Omnis Barbaria; Asociația Historia Renascita (Legiunea IV Flavia Felix și Geto-Dacii Sud Carpatici); Asociația Cohors III Lucensium (Spania); Dioklecijanova Legija (Legiunea IIII Flavia Felix, Croația).
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
20.30- 21.00 – Lupte de gladiatori – Ludus Ursus și Ludus Apulensis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
21.00-21.20 – „Nunta Linei” – spectacol de teatru și dans antic – Nimfele Dace
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
21.20-21.30 – Dansuri antice – Nimfele Dace și Eurythmia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
21. 30-21.45 – Parada cu torțe
Strada Mihai Viteazul
Duminică, 5 mai 2019
10.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Astronomie, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Podoabe antice, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori, Muzică și dansuri antice)
Platou strada Militari
11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum
Pornire de la Muzeul Principia
11.00-12.30 – Competiție sportivă/pentatlon antic
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
13.00-13.30 – Parada participanților
Strada Mihai Viteazul
16.00-16.20 – Dansuri antice – Nimfele Dace și Eurythmia
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
16.20-16.40 – Lupte de gladiatori – Ludus Ursus și Ludus Apulensis
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
16.40-17.30 – Târg de sclavi
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
17.30-18.00 – Revolta (bătălia finală)
Esplanada Catedralei Romano-Catolice
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT MORTAL: Un bărbat și-a pierdut viața în urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă
ACCIDENT MORTAL: Un bărbat și-a pierdut viața în urma impactului dintre un autoturism și o motocicletă Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Căpușu Mare. Citește și: UPDATE FOTO | Accident MORTAL pe DN 1, la ieșire din Aiud spre Teiuș: O femeie de 44 […]
Prezența unui URS, semnalată la Drașov. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorilor din zonă
Prezența unui URS, semnalată la Drașov. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorilor din zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Drașov, vineri, 11 iulie 2025, în jurul orei 22.00. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. ”A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Drașov. S-a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din […]
Sociologul Alin Tomuș: Vrând-nevrând creșterea vârstei de pensionare va fi necesară. Pensionarea „decrețeilor” va pune o mare presiune pe sistemul public de pensii
Sociologul Alin Tomuș: Vrând-nevrând creșterea vârstei de pensionare va fi necesară. Pensionarea „decrețeilor” va pune o mare presiune pe sistemul public de pensii Sociologul albaiulian Alin Tomuș a afirmat, marți, 8 iulie 2025, la postul de televiziune Antena 3 Deva, că va deveni necesară creșterea vârstei de pensionare actuale, având în vedere că pensionarea „decrețeilor” […]