Actualitate

Programul economic USL: „Un sistem fiscal stimulativ, echitabil şi predictibil”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Programul economic al USL, prezentat ieri de cei doi co-preşedinţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu, prevede menţinerea plafonului de impozitare de 16 la sută pentru veniturile salariale ce depăşesc 1.600 de lei pe lună, în timp ce veniturile mai mici se impozitează diferenţiat, cu cote de 8-12 la sută. Sub titlul „Un sistem fiscal stimulativ, echitabil şi predictibil”, USL propune păstrarea plafonului de 16 la sută şi introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul salarial, cu deductibilităţi fiscale. Astfel, pentru venit salarial până la 800 lei/lună se aplică o cotă de 8 la sută, pentru un venit între 800-1.600 de lei pe lună se aplică o cotă de 12 la sută, iar pentru venitul peste 1.600 de lei cota este de 16 la sută. „După 4 ani de mandat, TVA va reveni la nivelul de 19%”, se mai consemnează în programul USL. Uniunea propune deduceri de impozit – jumătate din plata pentru pensia privată (pilonul III) şi asigurări private de sănătate, cu un plafon stabilit, introducerea unei suprataxări a tranzacţiilor speculative, alinierea la media europeană a redevenţelor încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului. Programul economic al USL stabileşte o serie de obiective centrate pe zona pieţei muncii, printre care crearea unui milion de locuri de muncă, reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS pentru angajatori şi creşterea salariului minim pe economie la 800 de lei pe lună. USL îşi propune creşterea PIB-ului şi a bugetului, exporturi mai mari, investiţii productive, ritm mediu de creştere de 4% anual, în timp ce dezvoltarea ar urma să fie asigurată de agricultură şi energie, sisteme publice, competitivitate, inovaţie-cercetare, creşterea nivelui de trai.
n programul USL se specifică: „Statul nu creează direct locuri de muncă, ci asigură, prin mixul de politici economice aplicate, mediul necesar creşterii ocupării în economie”. Ca instrumente de creare a noi locuri de muncă amintim: reducerea costului muncii, stimularea sectorului privat, scăderea fiscalităţii, încurajarea capitalului naţional (cu accent pe zona industrială), atragerea investiţiilor străine, absorbţia fondurilor europene şi creşterea competitivităţii. USL susţine reducerea CAS cu 5 procente – pentru angajatori, precum şi reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an de zile, pentru crearea de noi locuri de muncă (cu condiţia menţinerii pe locul de muncă un an de zile). USL mai propune zero taxe pentru angajarea în regim part time a tinerilor sub 25 de ani şi a persoanelor cu vârsta mai mare de 55 de ani. Programul economic al Uniunii prevede şi reducerea şomajului în rândul tinerilor, precum şi condiţionarea participării la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa a minim 10% angajaţi tineri (criterii – vârsta de până în 25 de ani, plus condiţia să rămână minimum un an agajaţi la firma respectivă). USL mai doreşte şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună. În privinţa acordului cu FMI, Programul economic al USL prevede adaptarea actualului acord şi negocierea, în 2013, a unui nou acord, oferindu-se asigurări că primul buget al Uniunii va fi multianual, el fiind suplimentat cu venituri provenite din „oprirea risipei bugetare” ori din „revizuirea sistemului de vânzare a drepturilor de poluare”. USL are în vedere 8 surse suplimentare de venituri: creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, oprirea risipei bugetare (-50%), combaterea eficientă a evaziunii fiscale, îmbunătăţirea colectării (inclusiv prin audit internaţional), contracte de performanţă în sistemul public, redevenţele statului, suprataxarea tranzacţiilor speculative şi revizuirea sistemului de vânzare a drepturilor de poluare”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult