Rămâi conectat

Ştirea zilei

Program special în transportul în comun de Ziua Naţională a României, la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cu un singur bilet, călătorii pot circula toată ziua de 1 Decembrie 

Din dorința de a încuraja cât mai multă lume să vină în Capitala Marii Uniri cu prilejul Zilei Naționale a României, albaiulienii și oaspeții care vor vizita municipiul de 1 Decembrie 2016 vor STPputea circula cu autobuzele Societății de Transport Public Alba Iulia pe orice traseu, în toate zonele tarifare, achitând prețul unui singur bilet, care va fi valabil pe tot parcursul zilei, a anunțat Ștefania Maior, purtătorul de cuvânt al companiei conduse de Stelian Nicola.

Totodată, autobuzele și microbuzele STP vor avea un program special. Astfel, pe 30 noiembrie și 1 decembrie, mijloacele de transport în comun vor circula după program de duminică, în zilele de 2 – 3 decembrie acestea vor circula conform orarului de sâmbătă, iar în 4 decembrie vor circula din nou după program de duminică, urmând ca de luni, 5 decembrie, transportul public să se reia după programul obișnuit, corespunzător zilelor lucrătoare.

Excepție de la programul special vor face autobuzele programate să transporte angajații firmelor, care vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior! Un bilet în interiorul municipiului Alba Iulia costă 2,5 lei, iar dacă în mod normal este valabil doar o oră pe toate traseele STP, cu prilejul Zilei Naționale a României biletul își va prelungi valabilitatea la o zi întreagă.

Și biletele cu preț diferit aferente celorlalte zone tarifare vor fi valabile toată ziua, călătorii putând circula întreaga zi de 1 decembrie achitând un singur bilet. „Atenție, însă, biletele achiziționate prin SMS sau online cu cardul, direct de pe telefonul mobil prin aplicația mobilPay Wallet, la prețul de 0,45 euro plus TVA, sunt valabile doar în interiorul municipiului Alba Iulia”, a declarat directorul STP Alba Iulia, Stelian Nicola.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gudor Eszter,  cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter,  a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea