Opinii - Comentarii
Primarul Mugurel Sârbu se retrage din competiţia pentru un nou mandat, dar nu şi din viaţa politică
Primarul municipiului Sebeş, Mugurel Sârbu, a anunţat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că se retrage din competiţia electorală, subliniind că săptămâna viitoare, înainte de startul campaniei electorale va prezenta un bilanţ al mandatului său. „E obligaţia mea faţă de cetăţenii municipiului Sebeş”, a completat primarul Sebeşului. „M-am retras cu o mare dezamăgire, văzând că oamenii nu sunt pregătiţi să se debaraseze de incompetenţă şi prostie. De asemenea, gestul meu este completat de argumente personale şi administrative. Cred că, făcând acest pas, cetăţenii vor înţelege că toate mizeriile aruncate la adresa mea sunt nişte minciuni. Poate oamenii vor înţelege că am preferat, atât timp cât am fost primar, să le spun întotdeauna adevărul în faţă, nu ceea ce vor ei să audă”, a explicat Mugurel Sârbu. El a mai amintit apoi că şi-a început mandatul, în 2008, cu concesionarea unor servicii publice pentru localitate, respectând legea. Licitaţia privind transportul public local s-a desfăşurat corect şi a câştigat o altă societate decât cea care prestase acest serviciu, Voltrans. Tariful de transport a scăzut cu 40 la sută, a crescut calitatea mijloacelor de transport, iar bugetul Sebeşului a fost scutit de subvenţii ce însumau 3,5-4,5 miliarde de lei. Însă, Mugurel Sârbu a declarat că s-a ales cu „înjurături şi acuzaţii”, fiind puţin important faptul că s-a obţinut, legal, în Sebeş, un serviciu mai bun decât cel dinainte. Şi în cazul celui de-al doilea serviciu public, cel de salubritate, după licitaţie au urmat ….”scântei”. „Am fost târâţi în procese şi contestaţii, chiar dacă tariful a scăzut mult comparativ cu perioada anterioară. Mai mult, am fost înjurat, scuipat, jignit, atât eu, cât şi familia mea. E important de observat faptul că, în 4 ani, în întreaga ţară s-au consemnat doar creşteri ale tarifelor, nicidecum scăderi. În Sebeş e o situaţie unică în ţară!”, a spus primarul Mugurel Sârbu. Edilul Sebeşului a prezentat apoi ultimele evenimente care l-au determinat să renunţe la candidatura pentru un nou mandat. Săptămâna trecută, soţia sa şi fiul său au fost ameninţaţi telefonic şi pentru a-şi proteja familia a ales…liniştea, însă nu se va retrage din viaţa politică. Vorbind despre ultimele sondaje de opinie, Mugurel Sârbu a spus că ocupă locul 1, ca independent, cu aproape 31 la sută. „Înaintea mea e candidatul USL, Alexandru Dăncilă, care mă depăşeşte cu aproape 10 la sută, în condiţiile în care la Sebeş USL se apropie de 60 la sută. PDL nu trebuie luat în considerare, e nesemnificativ… Am decis să mă retrag şi pentru că am vrut să apăr interesele Sebeşului, nu să fur bani din licitaţii, să fac afaceri vânzând terenuri sau cu diferiţi agenţi economici. Îmi doresc ca Sebeşul să fie important la nivel judeţean şi naţional, să nu mai fie măcinat de conflicte iscate de cei cărora nu le-a plăcut şcoala, care au intrat din greşeală în administraţie şi cred că li se cuvine totul. Nu li se cuvine nimic!”, a amintit edilul Sebeşului. El a mai spus că nu va susţine niciun candidat în campania electorală, completând: „au apărut candidaţi susţinuţi de oameni de afaceri din Sebeş, care vor în fruntea primăriei o marionetă”.
Adriana DURIGĂ

Opinii - Comentarii
INFORMARE| Amendament la documentul de Ofertă Publică de Preluare Obligatorie a PREBET S.A. Aiud aprobat prin decizia A.S.F nr. 634 din data de 25.05.2022
APROBAREA AMENDAMENTULUI NU ARE VALOARE DE GARANŢIE ŞI NICI NU REPREZINTĂ O ALTĂ FORMĂ DE APRECIERE A A.S.F. CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA, AVANTAJELE SAU DEZAVANTAJELE, PROFITUL ORI RISCURILE PE CARE LE-AR PUTEA PREZENTA TRANZACŢIILE DE ÎNCHEIAT PRIN ACCEPTAREA OFERTEI PUBLICE OBIECT AL DECIZIEI DE APROBARE. DECIZIA DE APROBARE CERTIFICĂ NUMAI REGULARITATEA DOCUMENTULUI DE OFERTĂ ÎN PRIVINŢA EXIGENŢELOR LEGII ŞI ALE NORMELOR ADOPTATE ÎN APLICAREA ACESTEIA.
Preambul
Principalul scop al acestui document este să furnizeze date actualizate în legătură cu unele informații prezentate în Documentul de Ofertă și trebuie citit doar împreună cu Documentul de Ofertă și în contextul Ofertei descrise în Documentul de Ofertă. Ofertanții și/sau intermediarul nu au actualizat nicio altă informație decât cea prezentată în cuprinsul acestui amendament, celelalte informații prezentate în documentul de ofertă fiind corecte și complete la data Documentului de ofertă. Astfel, nici ofertanții și nici Intermediarul nu își asumă nicio responsabilitate privind acuratețea și caracterul complet al informațiilor prezentate în documentul de Ofertă, cu excepția datelor prezentate în acest amendament, la o dată ulterioară datei Documentului de ofertă.
Publicarea Amendamentului
Prezentul Amendament este pus la dispoziția investitorilor după aprobarea sa de către A.S.F. prin publicarea unui anunț conform aceleiași proceduri utilizate pentru publicarea Documentului de Ofertă.
Amendamentul la Ofertă va fi disponibil în același mod în care este și Documentul de Ofertă astfel:
- În format electronic de pe website-ul Intermediarului GOLDRING SA (goldring.ro) și al Bursei de Valori București (www.bvb.ro) .
- pe suport de hârtie, la cererea investitorilor adresată GOLDRING SA la sediul acesteia (Tg. Mureș, str. Tudor Vladimirescu nr. 56A, jud. Mureș).
Ofertanții au convenit la modificarea Documentului de ofertă după cum urmează:
Paragraful de la punctul 6: „Impetum Investmens S.A. va achiziționa cu prioritate în cadrul Ofertei un număr maxim de 1.822.122 acțiuni, Anodin Assets S.A. va achiziționa un număr de 5.225.000 acțiuni, Ges-Green Energy Specialists SRL va achiziționa un număr de 5.225.000 acțiuni, restul de 5.227.560 acțiuni vor fi achiziționate de Acord Construct ALT S.R.L.”
se modifică astfel:
“Ofertanții vor achiziționa cu prioritate în următoarea ordine precum și în limitele maxime precizate, în funcție de numărul de acțiuni ce vor fi subscrise în cadrul ofertei, după cum urmează:
- Impetum Investmens S.A. – 5.236.819 acțiuni,
- Anodin Assets S.A. – 4.087.620 acțiuni,
- Ges-Green Energy Specialists SRL – 4.087.620 acțiuni și
- Acord Construct ALT S.R.L – 4.087.623 acțiuni”
Potrivit prevederilor art. 28 (3) din Legea nr. 24/2017, ale art. 54 (4) din Regulamentul 5/2018 și ale Documentului de Ofertă, investitorii care au acceptat să subscrie în oferta publică de cumpărare înaintea publicării amendamentului pot să îşi retragă acceptul în termen de două zile lucrătoare de la publicarea amendamentului, respectiv în perioada 27.05.2022 – 30.05.2022.
Celelalte prevederi ale Anunțului și ale Documentului de Ofertă rămân neschimbate.
Prezentul amendament este întocmit în conformitate cu Legea nr. 24/2017 și Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările si completările ulterioare
Opinii - Comentarii
24 mai: Ziua europeană a parcurilor naționale. Cum a ajuns să fie celebrată această zi și care este scopul acesteia
24 mai: Ziua europeană a parcurilor naționale. Cum a ajuns să fie celebrată această zi și care este scopul acesteia
An de an, la data de 24 mai, este sărbătorită Ziua europeană a parcurilor naționale, la nivel continental, această zi având scopul de a apropia oamenii de natură și dea sensibiliza publicul privind impotanța frumuseții naturale în zonele protejate, dar și la impotanța conservării și gestionării durabile a ariilor protejate din Europa.
Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale.
Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 40 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale.
România este membru al EUROPARC prin Academia de Ştiinţe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidenţa autorităţii EUROPARC sunt Delta Dunării şi Parcul Naţional Retezat. Din partea României, ca membri EUROPARC mai sunt: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti; Asociaţia Altitudine; Administraţia Parcului Natural Apuseni; Enduro Ranch; ProPark – Fundaţia pentru arii protejate.
În România, celebrarea Zilei europene a parcurilor naţionale a fost marcată, an de an, prin organizarea unor manifestări dedicate celebrării unor evenimente cu semnificaţie deosebită în domeniul protecţiei naturii şi al ariilor naturale protejate, în organizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a altor instituţii.
Europa are numeroase arii protejate importante, dar este în acelaşi timp un adevărat mozaic de naţiuni, culturi şi organizări politice. Până la constituirea Uniunii Europene nu s-a putut vorbi efectiv despre un punct de vedere comun sau despre iniţiative europene în domeniul conservării mediului. În anul 1994 a fost lansat la nivel european Planul de Acţiune pentru Ariile Protejate.
Iniţiative europene cum ar fi EECONET, EMERALD, Natura 2000 şi altele pregătesc drumul către o reţea europeană de arii protejate interconectate prin coridoare ecologice ce permit dispersia şi migrarea speciilor. În politica de conservare a mediului atât la nivel european, cât şi mondial se face simţită din ce în ce mai acut necesitatea trecerii de la conservarea speciilor la cea a habitatelor, de la conservarea unor locuri la conservarea unor ecosisteme şi de la măsuri naţionale la măsuri internaţionale.
Opinii - Comentarii
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
Nume care se sărbătoresc de Sf Constantin şi Elena şi nume derivate din Constantin şi Elena care își serbează onomastica.
Sfinții Constantin și Elena: Peste 1,1 milioane de femei şi peste 600.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Citeşte şi: mesaje de Constantin şi Elena
Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 – Leana şi 1.467 – Nuţi.
Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 – Costinel, 635 – Costi şi 315 – Costeluş.
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Strandul din Blaj își va deschide porțile începând cu 3 iunie: Care sunt tarifele și orarul de funcționare
-
Sportacum 17 ore
Liga a 4-a: Voința Stremț 4-4 nebun acasă cu Spicul Daia, la ultima reprezentație | CS Zlatna, „set” cu Kinder
-
Ştirea Taacum 19 ore
VIDEO ȘTIREA TA| Exemplu al lipsei bunului simț în Câmpeni: O fosă septică este deversată la marginea drumului național DN75
-
Ştirea zileiacum 17 ore
FOTO VIDEO| Bijuterii de aproape 5 miloane de lei, bani și mașini, confiscate după PERCHEZIȚIILE din Alba si alte 17 județe: 8 persoane, reținute de polițiști
-
Ştirea zileiacum 17 ore
FOTO VIDEO| Încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria, reconstituită după 100 de ani în „Capitala Țării Moților”
-
Actualitateacum 20 de ore
Persoanele care nu realizează analizele de prevenție ar putea fi amendate. Ministrul Sănătății: Oamenii trebuie convinși să participe
-
Curier Județeanacum 18 ore
FOTO| Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase din județul Alba
-
Actualitateacum 21 de ore
Firmele din străinătate care își mută sediul în România primesc facilități fiscale: Anunțul lui Nicolae Ciucă
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO| INCENDIU la un local din Bucerdea Grânoasă: Au intervenit pompierii cu două autospeciale
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Vești bune pentru șoferi: Constatarea amiabilă va putea fi realizată electronic
-
Actualitateacum 22 de ore
Rezultate ADMITERE Colegiul Militar din Alba Iulia 2022: LISTA cu notele și elevii admiși la proba scrisă
-
Actualitateacum 16 ore
Schimbări la Codul Rutier 2022: Ce trebuie să știe șoferii după ce Guvernul a adoptat Strategia Naţională privind Siguranţa Rutier