Președintele Klaus Iohannis, despre reintroducerea stării de urgență: ,,Nu avem nevoie să închidem toată țara”
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, după vizita efectuată la Institutul Naţional de Sănătate Publică, că nu intenționează să introducă starea de urgență, precizând că este adeptul măsurilor preventive de tip mască și distanță socială.
În urma numeroaselor zvori legate de o posibilă reintroducere a unei stări de urgență totale, la nivel național, președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație cu privire la acest subiect, într-o conferință de presă
„Nu avem nevoie să închidem toată țara, nu avem nevoie de stare de urgență”, a spus Klaus Iohannis.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei
PENSII 2025: Cât pierd pensionarii români prin plata CASS, în funcție de valoarea pensiei Pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei sunt obligaţi să plătească contribuții la asigurări sociale și de sănătate. Cât vor pierde însă la pensie a încercat să explice ministrul Muncii, Florin Manole. Pensionarii care au pensie care depășește 3.000 […]
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum
De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari
Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]