Rămâi conectat

Actualitate

Polițist din Alba, implicat într-un triunghi amoros cu soția și o altă femeie: Cum s-au răzbunat cei doi soţi pe femeia cu care bărbatul a avut o relaţie

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițist din Alba, implicat într-un triunghi amoros cu soția și o altă femeie: Cum s-au răzbunat cei doi soţi pe femeia cu care bărbatul a avut o relaţie

O poveste demnă de un film poliţist s-a derulat în urmă cu doi ani într-o comună din Munţii Apuseni. Actorii principali au fost un poliţist, soţia acestuia de profesie învăţătoare şi o altă femeie cu care poliţistul avusese o relaţie.

Detaliile ”picante” ale poveştii sunt cuprinse în hotărârea Tribunalului Alba din 21 iulie 2022, prin care cei doi soţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Poliţistul (M. A. L.), pensionat între timp, era ajutor de şef de post în comuna V. M. şi a avut o relaţie în afara căsătoriei cu o altă femeie. După ce relaţia s-a încheiat, femeia, devenită ulterior victima celor doi soţi, a căutat-o pe soţia poliţistului (M. L.) şi i-a comunicat despre aventura cu soţul ei.

Apulum Agraria 2025

Ulterior, cei doi soţi, de comun acord s-au înţeles şi au gândit un plan de răzbunare bine pus la punct. Acesta a constat în accesarea fără drept şi prin fraudă informatică a trei numere de telefon aparţinând fostei amante şi fiicei acesteia, accesarea conturilor de Facebook, Whatsapp, SMS, Tik Tok ale acesteia şi apoi denigrarea femeii pe toate reţelele de socializare.

Au făcut acest lucru fie prin trimiterea de mesaje şi poze indecente unor utilizatori cunoscuţi rude, sau prieteni ai acesteia, fie unor persoane aleatoriu alese cărora le-au fost trimise cereri de prietenie, în numele victimei. În realizarea planului a fost implicată şi o altă rudă a poliţistului, dar acuzaţiile împotriva acesteia au fost clasate.

”În data de 28.02.2020, partea civilă a primit pe cele două telefoane un mesaj din partea operatorului, prin care era anunţată că numerele au fost trecute în sistem abonament, fără ca ea să solicite acest lucru. Tot atunci, persoana vătămată a constatat că după primirea mesajelor menţionate, nu mai avea semnal pe telefoanele mobile. În perioada 28.02.2020 – 05.03.2020, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon aparţinând persoanei vătămate, inculpatul a accesat fără drept sistemele informatice (conturi Facebook, Whatsapp, Tik Tok, alte date informatice conţinute), a obţinut date informatice ce aparţineau părţii civile şi a reuşit să-i restricţioneze accesul la aceste numere de telefon.

În aceeaşi perioadă, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon, primul număr fiind asociat contului Facebook denumit (…) a resetat şi modificat parola de acces cu ajutorul SMS-ului primit şi a restricţionat victimei accesul la contul personal Facebook, precum şi la toate datele informatice asociate acestor numere de telefon (ex. voce, SMS, date mobile, etc)”, se precizează în documentul citat.

Anchetă complexă

Soţia poliţistului a făcut la fel cu cel de-al doilea număr de telefon al victimei şi a accesat fără drept sistemele informatice şi conturile de Facebook, de Whatsapp, precum şi alte date informatice reuşind să restricţioneze accesul femeii la acestea. Victima a depus plângere la poliţie şi a declarat că la un moment dat a primit pe cele două telefoane un mesaj din partea operatorului, prin care era anunţată că numerele au fost trecute în sistem abonament, fără ca ea să solicite acest lucru.

Imediat nu a mai avut semnal pe telefoanele mobile. Ulterior a constatat că persoane necunoscute folosesc aplicaţiile mobile în numele său, trimiţând tot felul de mesaje denigratoare la adresa sa, unor rude sau cunoştinţe şi a cerut identificarea şi tragerea la răspundere a acestora. Ancheta a fost preluată de DIICOT Alba Iulia şi a fost foarte complexă.

Au fost solicitate informaţii inclusive de la administratorii reţelei Facebook. De asemenea, au fost realziate percheziţii informatice asupra telefoanelor deţinute de cei doi soţi. Aceştia au reuşit să intre în posesia numerelor de telefon după ce soţia şi ruda poliţistului au mers la două agenţii ale furnizorului de telefonie mobilă şi au susţinut că au pierdut cartelele de telefon şi vor să le transforme ăn abonamente. Cei doi au dat informaţii complete şi i-au convins pe angajaţii agenţiilor că ei ar fi avut cartelele de telefon. Poliţistul nu a acţionat personal în această fază a operaţiunii pentru a nu fi deconspirat în sistem.

Daune morale de 10.000 de euro

”Inculpata L. M. a arătat faptul că, din cauza relaţiei extraconjugale pe care soţul său o avea cu persoana vătămată în cursul anului 2019, care i-ar fi adus numeroase deservicii şi critici şi întrucât cunoştea numerele de telefon folosite de aceasta, a hotărât să se răzbune prin solicitarea alocării acestor numere în sistem abonament, pentru ca apoi să poată avea la dispoziţie toate convorbirile purtate pe reţelele de socializare de persoana vătămată, pe care să le distribuie apropiaţilor acesteia pentru a vedea şi ei cu ce se ocupă cunoştinţa lor, dar mai ales fostului soţ al acesteia, care nu ştia ce face (încă atunci) soţia sa”, se mai susţine în hotărârea Tribunalului Alba.

În final, fostul poliţist a fost condamanat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni de închisoare cu suspendare, iar soţia acestuia a primit 2 ani, tot cu suspendare. Cei doi trebuie să presteze fiecare câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, au fost obligaţi să plătească daune morale de 10.000 de euro.

Decizia instanței de fond poate fi contestată la Curtea de Apel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: „Zona de administrație locală este un bloc mare de cheltuieli. Reforma este absolut necesară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan: „Zona de administrație locală este un bloc mare de cheltuieli. Reforma este absolut necesară” „Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 130.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială”, a declarat marți, 2 septembrie 2025, într-o conferință de presă, premierul Ilie […]

Citește mai mult

Actualitate

CSM se plânge de o campanie de defăimare a magistraților: „Rețelele sociale abundă în luări de poziție de o agresivitate fără precedent”

Ioana Oprean

Publicat

în

CSM se plânge de o campanie de defăimare a magistraților Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a deplâns, luni, 1 septembrie 2025, „o campanie de defăimare a magistraților care este întreținută de declarațiile din zona factorului politic și promovate intens în mass-media”. Rolul acestei campanii ar fi „de distragere a atenției publicului de la problemele economice […]

Citește mai mult

Actualitate

Carduri sociale 2025 | În septembrie 2025 intră prima tranșă: Cum se fac plățile

Ioana Oprean

Publicat

în

Carduri sociale 2025 | În septembrie 2025 intră prima tranșă Cardurile sociale pentru persoane nevoiașe urmează să fie încărcate cu prima tranșă din suma aferentă anului în curs în septembrie 2025.  În 2025, cardurile sociale vor fi încărcate de două ori: prima tranșă, în valoare de 125 de lei, va fi virată în septembrie, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea