Actualitate

PMP propune liderilor partidelor un Pact Naţional pentru Sănătate în zece puncte

Ioana Oprean

Publicat

în

Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus a evidenţiat slăbiciunile uriaşe ale sistemului de sănătate din România. Cauzele sunt multiple: subfinanţare, lipsa unei strategii coerente, legislaţia deficitară, politizarea excesivă sau tradiționala practică românească a ascunderii gunoiului sub preş.

În acest context, Partidul Mişcarea Populară lansează un apel către toţi liderii politici din România pentru elaborarea şi adoptarea unui Pact Naţional pentru Sănătate. Documentul va reprezenta foaia de parcurs pe care decidenţii guvernamentali, indiferent de culoarea politică, se vor angaja să o respecte cu stricteţe, astfel încât sistemul sanitar din țara noastră să reuşească să ofere servicii de calitate cetățenilor, dar mai ales, să poată face față unor crize similare sau mai grave decât cea pe care o avem de înfruntat astăzi.

Un asemenea Pact Naţional pentru Sănătate va avea în vedere:

1.Creşterea alocărilor bugetare pentru Sănătate gradual până la atingerea nivelul mediu din UE până în anul 2025. Cheltuielile pentru Sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE, atât pe cap de locuitor (1.029 EUR, media UE fiind de 2.884 EUR), cât și ca procent din PIB (5% față de 9,8% în UE);

2.Crearea unei comisii parlamentare speciale pentru modificarea şi modernizarea legislaţiei în domeniul Sănătăţii, plecând de la proiectul de lege privind reorganizarea și funcționarea sistemului de sănătate, proiect elaborat de cei mai buni specialiști în Sănătate pe care îi are România (proiectul se anexează);

3.Construirea a 8 spitale regionale cu fonduri europene în cadrul exerciţiului financiar 2021 – 2027;

4.Investiţii substanțiale în modernizarea spitalelor;

5.Dotarea cu echipamente performante a tuturor spitalelor judeţene, municipale, orăşeneşti şi a celor care tratează diferite specialități medicale;

6.Elaborarea unui sistem de remunerare corectă pentru personalul medical adaptat la standarde europene, pentru stoparea exodului către Vestul Europei;

7.Instruirea și perfecţionarea continuă a personalului medical în contextul progreselor științifice realizate în domeniu;

8.Dezvoltarea capacităţii de producţie de medicamente în România;

9.Finanțarea cu prioritate a Institutului Cantacuzino; refacerea în cel mai scurt timp a capacităţii României de a produce vaccinuri;

10.Alocări speciale de 0,5% din PIB pentru cercetare medicală.

Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra faptului că, la nivelul UE, s-a decis suspendarea Pactului de Stabilitate şi de Creştere până la 31 decembrie 2020. Aceasta înseamnă că România se poate împrumuta oricât peste limita de deficit bugetar pentru a finanţa domeniul sanitar, considerat drept o prioritate în obiectivele stabilite de Comisia Europeană, deci pentru realizarea punctelor prevăzute în propunerea de Pact Naţional pentru Sănătate. În aceste condiții, pentru prima dată avem șansa să ne împrumutăm pentru a finanța investiții în sănătate (cum ar fi construirea și modernizarea spitalelor, operaționalizarea Institutului Cantacuzino etc), deci nu pentru consum.

Aceste măsuri trebuie elaborate de factorii politici în parteneriat cu specialiști de renume în domeniul sănătății, cu asociații patronale și sindicale, cu universități, ONG-uri și companii care acționează în domeniul sănătății.

Punerea în aplicare a acestui decalog din Pactul Naţional pentru Sănătate ar garanta îmbunătăţirea considerabilă a sistemului sanitar din România: o speranţă de viaţă mai mare, servicii de mai bună calitate, tratamente performante, sustenabilitate.

Pentru a reuși este nevoie de voință politică, de respect și asumarea cu seriozitate a acestor angajamente întru apărarea sănătății cetățenilor pe care avem datoria să îi reprezentăm.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult

Actualitate

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]

Citește mai mult