PF Lucian a binecuvântat Biserica Greco-Catolică din Cetea
PF Lucian, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolică a fost prezent în mijlocul credincioşilor din parohia Cetea, protopopiatul Alba Iulia, pentru a binecuvânta lăcaşul de cult după amplele lucrări de renovare. Însoţit de părintele Ioan Fărcaş, vicar mitropolitan şi protopop al Blajului, înaltul ierarh a fost întâmpinat de către protopopul Alba Iuliei, pr. Călin Mihălţan, alături de pr. Gheorghe Călin Moga, administratorul parohial. Ceremonia religioasă a început cu oficiul sfinţirii apei, urmat de procesiunea slujitorilor altarului şi a credincioşilor în jurul bisericii şi binecuvântarea prin stropirea cu apă sfinţită a Casei Domnului. Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa, pentru întâia oară, în parohia Cetea, cât şi pentru bunele rezultate ale zelului părintelui paroh şi ale întregii comunităţi în a înfrumuseţa sfântul lăcaş, celebrând apoi Sfânta Liturghie. La finalul ceremoniei religioase, PFLucian a binecuvântat cu apă sfinţită pe toţi credincioşii, amintind în rugăciune şi pe ultimul paroh greco-catolic de dinainte de 1948 din Cetea, părintele Ioan Oţoiu, tatăl actualului protopop al Bucureştilor, pr. Liviu Oţoiu. Pr. Moga a mulţumit ierarhului şi participanţilor, cât şi corului Bisericii „Sfântul Spirit” din Alba Iulia, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, oferindu-i înaltului ierarh o icoană a Preacuratei Fecioare Maria, primind, la rândul său, din partea întâistătătorului „Biblia de la Blaj”. Biserica parohială din Cetea a fost zidită în anul 1925, pe parcursul anilor bucurându-se de câteva reparaţii. Acum doi ani, după reînfiinţarea parohiei greco-catolice, comunitatea a preluat biserica, în care în ultimii ani se slujea numai la hram. Odată cu numirea ca administrator a părintelui Moga, credincioşii au demarat restaurarea în întregime a bisericii şi dotarea acesteia pentru se putea oficia slujbe. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]