Peste 90 de abateri contravenționale descoperite de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 24 de ore, prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi în valoare de aproximativ 37.000 de lei
Peste 90 de abateri contravenționale descoperite de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 24 de ore, prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi în valoare de aproximativ 37.000 de lei
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 342 de verificări de persoane și 218 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 98 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 37.980 de lei.
Au fost efectuate 93 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU la Blaj: un autoturism a fost cuprins de flăcări pe o stradă din oraș. Pompierii intervin de urgență
INCENDIU la Blaj: un autoturism a fost cuprins de flăcări pe o stradă din oraș. Pompierii intervin de urgență Pompierii din Blaj intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit, pe strada Eroilor, la un autoturism, astăzi, 11 februarie 2026. ,,Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în mun. Blaj, str […]
Bărbat din Șibot, prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere: Polițiștii i-au făcut dosar penal
Bărbat din Șibot, prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere: Polițiștii i-au făcut dosar penal Un bărbat din Șibot a fost prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere. Polițiștii i-au făcut dosar penal. Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, polițiștii […]
Șofer din Cluj, prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal
Șofer din Cluj, prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal Un șofer din Cluj a fost prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. Bărbatul s-a ales cu dosar […]