Curier Județean

Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei

Bera Larisa

Publicat

în

Peste 300 de persoane verificate de polițisți prin intermediul aplicației eDAC. Amenzi de peste 26.000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

Citește și: FOTO ȘTIREA TA | Accident cu pagube materiale pe DN 1: O mașină s-a răsturnat în afara carosabilului între Aiud și Miraslău

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 306 verificări de persoane și 204 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 74 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 26.380 de lei.

Au fost efectuate 56 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost constatate 17 infracțiuni. A fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la Blaj: un autoturism a fost cuprins de flăcări pe o stradă din oraș. Pompierii intervin de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU la Blaj: un autoturism a fost cuprins de flăcări pe o stradă din oraș. Pompierii intervin de urgență Pompierii din Blaj intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit, pe strada Eroilor, la un autoturism, astăzi, 11 februarie 2026. ,,Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în mun. Blaj, str […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Șibot, prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere: Polițiștii i-au făcut dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Șibot, prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere: Polițiștii i-au făcut dosar penal Un bărbat din Șibot a fost prins pe un motociclu, pe o stradă din Cugir, fără permis de conducere. Polițiștii i-au făcut dosar penal. Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, polițiștii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șofer din Cluj, prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Cluj, prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal Un șofer din Cluj a fost prins de polițiști pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia la volanul unei mașini radiate din circulație. Bărbatul s-a ales cu dosar […]

Citește mai mult