Actualitate

Peste 13.000 de persoane vaccinate anti-Covid, în România, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 8 reacții adverse

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 13.000 de persoane vaccinate anti-Covid, în România, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 8 reacții adverse

În ultimele 24 de ore, numai 13.367 persoane au fost vaccinate anti-Covid, cu prima doză sau rapel, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, număr în creștere față de joi, 16 septembrie, fiind vaccinate puțin peste 11.000 de persoane.

Cel mai recent bilanţ al vaccinării anti-COVID arată că 10.391 de persoane s-au vaccinat cu prima doză, iar 2.976 au primit rapelul.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 5.361.964 persoane, iar 5.246.171 au primit schema completă.

În ultimele 24 de ore au fost folosite aproape 7.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, dintre care 4.011 ca primă doză și 2.863 pentru rapel.

Vaccinul Johnson & Johnson, administrat în doză unică, a fost ales de 6.251 de persoane.

CNCAV mai transmite că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate și opt reacții adverse, trei la persoanele vaccinate cu Pfizer, trei la cele cu Johnson & Johnson, una la persoanele vaccinate cu Moderna și una la cele cu AstraZeneca.

În total, în România, de la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 17.099 de reacții adverse, o rată de 1,72 la 1.000 de doze administrate.

Numărul de persoane vaccinate în ultimele șapte zile:

  • 17 septembrie – 13.367 (10.391 cu prima doză și 2.976 cu rapelul)
  • 16 septembrie – 11.189 (8.213 cu prima doză, iar 2.976 cu rapelul)
  • 15 septembrie – 10.503 (7.658 cu prima doză, iar 2.845 cu rapelul)
  • 14 septembrie – 10.413 (7.487 cu prima doză, iar 2.926 cu rapelul)
  • 13 septembrie – 8.040 (5.534 cu prima doză, iar 2.506 cu rapelul)
  • 12 septembrie – 4.571 (3.148 cu prima doză, iar 1.423 cu rapelul)
  • 11 septembrie – 7.216 (4.981 cu prima doză și 2.235 cu rapelul)
  • 10 septembrie – 10.183 (7.504 cu prima doză și 2.679 cu rapelul)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult