Rămâi conectat

Actualitate

Peste 1.600 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în cele patru zile ale festivalului Untold din Cluj

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 1.600 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în cele patru zile ale festivalului Untold din Cluj-Napoca. dintre aceștia, 39 au fost transportate la spital, iar comparativ cu anul trecut, numărul solicitărilor medicale a fost cu 4,5 la sută mai mic. Intervenţia salvatorilor a fost cerută în special pentru dureri de cap, consum în exces de alcool, suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe. Peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD au fost mobilizaţi din mai multe judeţe pentru festival.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în perioada 2-5 august, pe durata festivalului Untold din Cluj, 1.639 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, dintre are 39 au fost transportate la spital. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul nopţii de duminică spre luni, când au fost asistate 524 de persoane.

Numărul solicitărilor medicale a fost mai mic cu 4,5 la sută faţă de anul trecut.

Intervenţia salvatorilor a fost cerută în special pentru simple zgârieturi, dureri de cap, consum în exces de alcool, suspiciuni de fracturi, dar şi traumatisme severe.

Pentru festivalul Untold au fost mobilizaţi peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD, din Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş. Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din pompieri militari ai ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă şi pentru a ajuta persoanele cu afecţiuni medicale.

De asemenea, pe toată durata festivalului au existat şase puncte medicale dotate cu echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj, cu personal SMURD, dar şi studenţi voluntari.

Potrivit IGSU, înainte de eveniment, inspectorii ISU Cluj au făcut controale atât la amenajările temporare, cât şi la obiectivele din perimetrul locaţiei şi în zonele adiacente, scrie News.ro

[nggallery id=5983]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pensii 2025 | Scade la 3.000 de lei pragul de la care se va plăti CASS. Vor fi plătite la timp pensiile în luna iulie? Se pare că guvernul a calculat din nou sumele de bani colectate la asigurările de sănătate la pensii și au ajuns la concluzia că sunt prea mici pentru un prag […]

Citește mai mult

Actualitate

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Scădere abruptă pe bursă după anunțul măsurilor fiscale, anunțate de premierul Ilie Bolojan: BET, cel mai accentuat declin din ultimele două luni Indicele BET, principalul indicator al Bursei de Valori București (BVB), a înregistrat miercuri, 2 iulie 2025, un recul de 1,7%, cel mai accentuat declin din 5 mai 2025 încoace, pe fondul reacției negative […]

Citește mai mult

Actualitate

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patronii firmelor din România, nemulțumiți de măsurile fiscale anunțate de Bolojan: ”Criza bugetară nu se rezolvă prin supraimpozitarea mediului privat” Confederația Patronală Concordia, organizație prezidată de Dan Șucu și din care provine și consilierul prezidențial Radu Burnete, și-au exprimat miercuri, 2 iulie 2025,  „profunda îngrijorare și nemulțumire” față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de Executiv, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea