Pentru o Românie europeană ne trebuie o mentalitate europeană

Continuă să facă valuri adoptarea tacită de către Senat a legii privind reorganizarea administrativă a teritoriului României, lege propusă de UDMR. Întrucât opinia publică cunoaşte prea puţin argumentele unei asemenea iniţiative legislative de maxim interes pentru dezvoltarea ulterioară a ţării, venită nu numai din partea UDMR, ne-am adresat dlui senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului României.
– Dle senator, suntem de acord că statele trebuie să-şi modernizeze structura administrativă în funcţie de noua arhitectură social-economică şi istorică, iar criza economică abia parcursă a pus drastic pretutindeni problema restructurării cheltuielilor publice. Cum răspunde România acestui comandament?
– Vorbim des despre necesitatea reformei statului, înţelegând prin aceasta şi reorganizarea administrativă a teritoriului. Pentru mulţi subiectul este sensibil. Cel mai important este ca lucrurile să fie analizate şi receptate lucid, la rece, NU EMOŢIONAL. Trebuie să se ia în considerare un singur factor – interesul obiectiv al statului român, care este dezvoltarea sa economică şi socială. Iar pentru aceasta este nevoie de fonduri financiare chiar şi europene pentru că ţara nu are în prezent resurse corespunzătoare. Aceasta este esenţa problemei. De ce am accesat doar 5% din fondurile repartizate până acum când aceste resurse sunt nerambursabile iar nevoia de integrare rapidă în standardele de trai europene este covârşitoare? Am dat vina pe birocraţia excesivă dar s-a dovedit că nu aceasta este prima vinovată. Soluţia este reorganizarea administrativ-teritorială în regiuni mai mari, capabile să accelereze absorbţia acestor fonduri pentru că alocarea lor ţine seama de suprafaţa teritoriilor vizate pentru dezvoltare. Nu încap aici nici conceptele extremist-naţionaliste române, nici cele ale iredentismului maghiar. Ideile naţional-şoviniste şi revizioniste nu mai sunt funcţionale în UE şi Spaţiul Schengen. Lambert van Nistelrooij, şeful delegaţiei europarlamantare a arătat că sistemul împărţirii României în 41 de judeţe este o frână serioasă în calea atragerii de fonduri.
S-a încercat o primă corectare a situaţiei prin înfiinţarea actualelor 8 euroregiuni – Regiunea 7 Centru este chiar la Alba Iulia – plus Bucureştiul dar efectul, se vede, e total nesatisfăcător.
La fiecare din aceste euroregiuni sunt arondate câteva judeţe (asociere liberă prin voinţa consiliilor judeţene şi locale) şi atunci intervin permanent tot felul de conflicte de interese. Şi se pierd bani. Euroregiunile, corespondente nivelului NUTS-2 de diviziune ale UE, nu au capacităţi administrative, ele sunt folosite special pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.
– Avem totuşi o Constituţie, potrivit căreia teritoriul României e organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe.
– Se au în vedere anumite schimbări în Constituţie, desigur, toate partidele sunt de acord cu acest lucru. Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărţirea pe regiuni şi raioane (modelul sovietic introdus în 1950) la reîmpărţirea pe judeţe, desfiinţate de autorităţile comuniste. Comunele, oraşele şi judeţele sunt considerate unităţi administrativ-teritoriale, caracterizate printr-o „componentă teritorială” şi o „componentă demografică”, socio-economică, denumită simplu „colectivitate locală”. Vreau să spun că reformarea administrativă este un proces istoric continuu, nu am inventat-o noi acum. În urma Unirii Moldovei cu Ţara Românească din 1859 preşedintele primului guvern comun, Barbu Catargiu, a prezentat Adunării Legiuitoare, în 1862, întâiul proiect de organizare administrativă a teritoriului României dar abia în 1894 a fost adoptată Legea pentru consiliile judeţene ce acorda judeţelor personalitate juridică şi putere publică. Conceptul de „judeţ” provine cam de la 1400 în Ţara Românească şi de la 1500 în Moldova unde se numeau „ţinuturi”. Formarea statului unitar român în 1918, a determinat o altă organizare administrativă, consfinţită în 1926 când s-a ajuns la înfiinţarea a 71 de judeţe grupate în 10 ţinuturi împărţite în plăşi, oraşe, comune şi sate. Dimensionarea spaţială a judeţelor s-a făcut în funcţie de reţeaua căilor de comunicaţii cu centrele judeţene, de condiţiile oferite pentru desfăşurarea optimă a activităţilor sociale, culturale precum şi de necesitatea convieţuirii diferitelor naţionalităţi existente în zonă.
– Înţeleg că împărţirea teritorial-administrativă s-a făcut întotdeauna potrivit unor criterii socio-economice şi mai puţin politice?
– Exact. Şi acest lucru s-a întâmplat şi se întâmplă în întreaga Europă. Desigur, e necesară voinţa politică. Există întotdeauna un plan de amenajare a teritoriului naţional în funcţie de evoluţia anumitor factori. Unul dintre ei este „populaţia”, definită ca fiind totalitatea locuitorilor unei ţări. Al doilea factor este „teritoriul”. Statul ca societate umană organizată în interiorul unor frontiere permanente nu există fără populaţie. Aşa ajungem la conceptul de „naţiune”, ca suport al statului. Prin naţiune se înţelege un ansamblu de aşezări omeneşti între locuitorii cărora există o legătură de solidaritate cu un caracter particular. Membrii unei naţiuni sunt legaţi între ei prin comunitatea de origine, limbă, rasă, de obiceiuri. Se înţelege însă că a locui într-o arie geografică creează o puternică solidaritate între indivizi dar nu este destul pentru a da naştere unei naţiuni. Mai intervin o serie de factori spirituali, de aspiraţii precum şi voinţa de a trăi împreună. Pot da exemplul celor două state germane până la dărâmarea zidului Berlinului, sau chiar al românilor din Basarabia şi Bucovina de Nord care, împreună cu cei din România constituie un element etnic unic. Naţiunea presupune o incontestabilă unitate sociologică a populaţiei indiferent de rasă, limbă sau credinţă. Soluţia ideală – existenţa unor state-naţiuni care ar asigura cea mai profundă solidaritate în sânul populaţiei – este istoriceşte imposibilă. Ideea de stat naţional nu exclude existenţa pe teritoriul lui a unor populaţii de altă naţionalitate. De altfel, ştim cu toţii, Constituţia României garantează naţionalităţilor conlocuitoare dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Să nu uit, elementul esenţial care dă naştere statului este „puterea de stat” sau autoritatea publică. Adică un sistem de organisme care execută funcţii legislative, executive şi judecătoreşti. Am insistat asupra acestor aspecte ca să înţelegem mai bine multitudinea de factori care trebuie luaţi în considerare când propui o reorganizare administrativ-teritorială a unei ţări. Cât de hilare şi insignifiante par aici consideraţiile naţionalist-extremiste ale unora, care nu vor sau nu pot să înţeleagă necesitatea unui proces istoric obiectiv!
– Frumoasă lecţie, domnule senator. Lucrurile se leagă. Guvernului, ca de obicei, i-a lipsit COMUNICAREA. Ca şi politicienilor…
– Foarte adevărat. Dacă acest proiect de lege ar fi aparţinut altui partid şi nu UDMR probabil că nu s-ar fi făcut atâta caz. Până la începutul anului 2010 recomandările Uniunii Europene cu privire la unităţile statistice şi administrative (cinci nivele NUTS) au inspirat propuneri venite din partea comisiei prezidenţiale de specialitate, a diferitelor partide politice şi chiar din partea unor grupuri de contact cu preocupări economice şi politice. Propunerea UDMR este bazată pe 16 regiuni de dezvoltare, dintre care una cu majoritate etnică maghiară. De altfel o propunere asemănătoare a înaintat şi comisia prezidenţială. Cele 16 euroregiuni ar fi grupate în 5 macroregiuni statistice de nivel superior, NUTS 1. În fixarea acestora se ia în considerare şi factorul istoric. Să nu uităm că voievodatele corespundeau ducatelor din vestul Europei, nu regatului, şi ele reprezentau, ca şi judeţele mai târziu, fascicule de putere. Referitor la propunerea UDMR, să ne amintim că în 1952, prin comasări, în scopul reducerii cheltuielilor administrative, numărul regiunilor se reduce la 18 şi apare ca element de noutate Regiunea Autonomă Maghiară în zona Mureş-Harghita-Covasna. Deci ideea unei regiuni care să ţină cont, din considerente istorice şi economice obiective, şi de criteriul etnic, este veche. Şi susţinută ştiinţific. Regiunea Autonomă Maghiară a reprezentat o celulă economică importantă a României şi, trebuie să recunoaştem, nu a luat-o… peste graniţă. Nu o va face nici „Ţinutul Secuiesc”, dacă se va înfiinţa. Proiectul de regionalizare a ţării ţine cont de un singur factor: costuri-beneficii. Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga atrăgea atenţia că avem în acest moment 3227 de bugete locale, iar din acestea, anul trecut, 2506 nu şi-au putut plăti din taxe şi impozite locale nici măcar salariile. Dar să mai facă şi investiţii!…
– Există voci care spun că pe unguri nu-i interesează decât autonomia pe criterii etnice, respectiv înfiinţarea „Ţinutului Secuiesc”.
– Cred că am argumentat până acum că doar criteriile economice stau la baza regionalizării şi, după cum am mai spus, aici nu încap considerentele naţionalist-extremiste. În Polonia s-a redus numărul voievodatelor de la 18 la 16, acestea fiind forme de administrare puternice, exact cum cere Bruxelles. În multe ţări europene – Germania, Elveţia, Italia, Anglia, Spania – există organizare federală în care dependenţa de centru este minimalizată. Autonomia economică este un lucru bun. Pe noi ne interesează să trăim mai bine şi pentru aceasta avem nevoie de banii europeni. Iar dacă vrem să îi primim, să ne integrăm – după cum o tot spunem – în familia europeană, trebuie să îi respectăm, ca toţi ceilalţi, regulile. Acolo unde există omogenitate istorică etnică, culturală şi chiar economică, dezvoltarea în comun a regiunii este benefică pentru întreaga ţară. Din păcate, tehnic, noul proiect de organizare teritorială nu va putea fi implementat mai devreme de 2016.
– Vă mulţumesc, trebuie să admit că pledoaria dvs. a fost interesantă. Probabil că trebuie să ne debarasăm de anumite mentalităţi şi să discutăm mai mult dacă vrem ca România să meargă înainte. Căci, până la urmă, esenţial este să trăim mai bine şi noi românii şi ungurii din România!
Gheorghe Ciul

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---