Pentru a pregăti debutul în tururile preliminare ale Ligii Campionilor, Volei Alba Blaj – adversari de top în turneele de la Timișoara și Rzeszów
Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, are de trecut două tururi preliminarii în Liga Campionilor, competiție a cărei finală a jucat-o în luna mai la București. Pentru a pregăti cât mai bine partidele din
competiția continentală, echipa din “Mica Romă” va avea parte de turnee de pregătire tari, cu adversari puternici, înaintea dublei cu VK UP Olomouc, programată pe 24 și 30 octombrie, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, în fapt debutul în sezonul oficial 2018/ 2019, urmată de confruntarea cu MTV Stuttgart (Germania) – în turul al treilea.
Primul turneu de pregătire se dispută în weekend-ul 28-30 septembrie, în Sala “Constantin Jude”, cu participarea echipelor UVT Agroland Timișoara (gazdă), Linamar Bekescsaba (campioana Ungariei) și CSM Lugoj. Programul trupei lui Darko Zakoč este următorul: cu UVT Agroland Timișoara (vineri, 28 septembrie, ora 19.30), CSM Lugoj (sâmbătă, 29 septembrie, ora 17.30) și Linamar Bekescsaba (duminică, 30 septembrie, ora 11.00). Urmează Cupa Blajului, din 5-7 octombrie, în Sala “Timotei Cipariu”, cu UVT Agroland Timișoara, Știința Bacău și CSM Lugoj, programul suportând modificări din pricina referendumului. Cel mai important patrulater amical este cel din Polonia, din perioada 12-14 octombrie, unde CSM Volei Alba Blaj va întâlni adversari puternici: Eczacibaşi Istanbul, Dresdner SC și KS DevelopRes Rzeszów – fosta adversară din ediția trecută a Ligii Campionilor. Pentru voleibalistele pregătite de Darko Zakoč turneul de la Rzeszów va reprezenta o repetiție importantă înaintea jocurilor din preliminariile Ligii Campionilor. Iată și programul meciurilor turneului de la Rzeszów (ora trecută în paranteză fiind ora României): *vineri, 12 octombrie: CSM Volei Alba Blaj – Eczacibaşi Istanbul (ora 18.00); Developres SkyRes Rzeszów – Dresdner SC (ora 20.00); *sâmbătă, 13 octombrie: Dresdner SC – Eczacibaşi Istanbul (ora 18.00); Developres SkyRes Rzeszów – CSM Volei Alba Blaj (ora 20.00); *duminică, 14 octombrie: CSM Volei Alba Blaj – Dresdner SC (ora 14.00); Developres SkyRes Rzeszów – Eczacibaşi Istanbul (ora 16.00).
*Fără patru jucătoare
Partidele de pregătire vor fi abordate de formația blăjeană cu un efectiv incomplet, lipsind motivat 4 volebaliste, Mariya Karakasheva și Lora Kitipova (Bulgaria), Katerina Zhidkova (Azerbaijan) și Maja Aleksić (Serbia) – ce se pregătesc cu naționalele respective pentru turneul final al Campionatului Mondial, din 29 septembrie-20 octombrie, în Japonia. În plus nici Marina Vujovic nu este 100 la sută recuperată după intervenția chirurgicală la genunchiul drept.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cupa Satelor 2026, campioane: Șugag (Under 13), Ciugud (Under 11) și Bistra la ambele secțiuni feminine
La Cupa Satelor 2026, campioane: Șugag (Under 13), Ciugud (Under 11) și Bistra la ambele secțiuni feminine La Cupa Satelor 2026, atractiva competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, campioane au devenit, la masculin, Șugag (Under 13, antrenor Dumitru Todescu), Ciugud (Under 11, antrenor Cosmin Șuvaina), iar Bistra (antrenor Tiberiu-Boca Dandea) s-a impus la […]
FOTO: Ciugud, campioană la Cupa Satelor Under 11 | Competiție atractivă organizată de AJF Alba
Ciugud a câștigat Cupa Satelor la Under 11 | Competiție atractivă organizată de AJF Alba disputată la Sebeșel, în premieră la mai multe categorii de vârstă Este a șasea ediție a Cupei Satelor la nivel de județul Alba și prima în care atât la masculin, cât și la feminin, sunt două categorii Under 11 și […]
Student Sport Alba Iulia, iarăși una caldă și alta rece la fotbal feminin (Liga 3 și Under 15) Student Sport Alba Iulia a avut parte din nou de „una caldă și alta rece” la fotbal feminin. Citește și: Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin La […]