Parlamentarii scandalagii vor fi „arși” la buzunar: Indemnizația diminuată cu până la 50% pentru violență fizică/verbală la adresa altui demnitar
Parlamentarii scandalagii vor fi „arși” la buzunar: Indemnizația diminuată cu până la 50% pentru violență fizică/verbală la adresa altui demnitar
În caz de violenţă fizică sau verbală la adresa altui parlamentar sau demnitar, indemnizaţia parlamentarilor va fi diminuată cu până la 50% pentru o perioadă de maximum şase luni, a stabilit Comisia pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor.
În raportul Comisiei pentru Statutul parlamentarilor se menţionează că Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost modificat „în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Statutul parlamentarilor şi de regulamentele celor două Camere„.
Regulamentul modificat al activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ce va fi supus, marţi, votului plenului comun al Parlamentului, stabileşte diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, pe o durată de maximum şase luni, pentru exprimarea votului prin mijloacele electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al unui alt parlamentar, pentru desfăşurarea unui banner în plen sau în sălile în comisiilor comune, pentru înregistrarea sau transmiterea, în direct, a şedinţelor comisiilor comune, pentru violenţa fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau demnitar, pentru violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar.
Prin excepţie, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţe ale plenului Parlamentului sau şedinţe comune ale comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt, sau în cazul celor neafiliaţi, în perimetrul alocat acestora.
Utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, înjurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar se poate sancţiona prin reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţie pentru o perioadă de până la trei luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare
O altă sancţiune este retragerea şi punerea la dispoziţia secretariatului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, pentru o perioadă de până la şase luni, a personalului angajat sau autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol bună a funcţionare şi siguranţa autorităţii publice a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Parlamentului.
„Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor se constată de către Comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui camerei respective, în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei„, se mai arată în raportul Comisiei pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor, conform agerpres.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]