Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Părinții de la o grădiniță din Alba Iulia, puși să dea bani pentru salariul îngrijitoarelor. Precizările Primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Învăţământul de stat este gratuit doar cu numele, se plâng câțiva părinți de la o grădiniță din Alba Iulia. Mulţi spun că trebuie să plătească diverse materiale didactice şi produse de igienă pe care să le folosească la grădiniţă copiii lor, iar mai nou și o contribuție de 15 lei/copil, pentru a asigura salariul îngrijitoarelor.

Părinţii copiilor înscrişi la o grădiniţă de stat din Alba Iulia sunt revoltaţi că la fiecare şedinţă li se cer bani. Dacă până în prezent au fost nevoiţi să dea bani pentru diverse materiale didactice, la ultima ședință cu părinții li s-a spus că vor avea de plătit 15 lei de copil pentru a asigura salariul îngrijitoarelor de la fiecare grupă, pe motiv că banii pentru plata acestora nu a fost alocat de către primărie.

Aceiaşi părinţi spun că aduc şi săpun lichid, şerveţele umede, hârtie igienică, şerveţele „tip rola mare”, deși potrivit Constituţiei, învăţământul de stat este gratuit.

„Aducem hârtie igienică, săpun, şerveţele, lucruri de absolută necesitate pe care se pare că grădinița nu reuşeşte să le asigure din motive care mie îmi scapă sau pur şi simplu nu se preocupă de lucrurile de bază. iar practica sumelor strânse pentru fondul clasei este deja veche”, spun părinții.

Contactați de ziarulunirea.ro, reprezentanții administrației locale au precizat că Primăria Alba Iulia asigură funcționarea sistemului educațional prin alocarea costului/elev stabilit de Ministerul Educației Naționale pe care-l suplimentează cu o sumă o cel puțin egală din bugetul local.

Suplimentar acestor alocări din anul 2014, prin parteneriatul cu Asociația „Micul Prinț”, a alocat sume necesare salarizării îngrijitoarelor din sistemul preșcolar (grădinițe). Acesta este un sprijin suplimentar, având în vedere că normele personalului din grădinițe sunt insuficiente.

Pentru anul în curs, în ședința Consiliului Local Alba Iulia din 28 ianuarie 2020 se va discuta și supune spre aprobare parteneriatul cu Asociația „Micul Prinț” pentru anul 2020. În bugetul anului în curs se vor aloca 720.000 lei pentru salarizarea personalului suplimentar necesar în grădinițe.

Primăria Alba Iulia a înțeles și susține actul educațional, precum și funcționarea normală a unităților de învățământ. Nu s-a pus niciodată problema încetării finanțării suplimentare convenite și asumate.

Solicitarea unor grădinițe de contribuție obligatorie din partea părinților nu este firească și nu este determinată de lipsa alocărilor bugetare din partea Primăriei Alba Iulia. Strângerea de sume pentru constituirea „fondului clasei” sau alte bugete de această natură este ilegală.

Pentru toate cheltuielile cu bunuri și servicii ale unităților de învățământ există alocări din partea Primăriei Alba Iulia.

Conform Ordinului Ministerului Educației Naționale (5115/2014) comitetul de părinți poate să decidă să susțină financiar întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a clasei prin sume colectate prin asociațiile de părinți și evidențiate ca atare cu un document oficial (donații încasate cu chitanțe). Hotărârea comitetului de părinți nu este obligatorie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea