Rămâi conectat

Actualitate

Pâinea ar putea deveni mai scumpă pentru români: Producătorii din sectorul de panificație anunță majorări de prețuri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pâinea ar putea deveni mai scumpă pentru români: Producătorii din sectorul de panificație anunță majorări de prețuri

Pentru că,la ora actuală proun preţ dublu la materia primă, pe lângă toate scumpirile la energie, gaze şi combustibiliSectorul de morărit şi panificaţie este cel mai lovit dintre toate industriile alimentare din România, , a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

„Noi suntem foarte loviţi faţă de celelalte industrii. Dacă toată lumea are scumpire la energie, toată lumea are scumpire la gaze, la combustibili, la materia prima nu are nimeni scumpirea pe care o avem noi. Noi avem un preţ dublu faţă de cea fost în iulie la recoltare. Acum luăm grâul cu 1.450 lei/tona faţă de 850 de lei anul trecut. Toată lumea spune că avem o producţie bună de grâu anul acesta, dar grâul este un produs tranzacţionat la bursă pe piaţa mondială şi toată lumea lucrează după preţul pe bursă. Aşa cum este preţul la bursa de la Chicago sau la cea de la Paris, aşa se reflectă a doua zi în preţul grâului în Portul Constanţa. Nu avem noi de câştigat şi poate nici producători agricoli nu mai sunt aşa de mulţi care deţin grâu. Grâul de pe stoc, în jur de 5-6 milioane de tone, este în posesia traderilor şi să fim realişti: ei fac preţul în funcţie de piaţa mondială”, a precizat Popescu.

Acesta susţine că, în pofida tuturor acestor probleme, scumpirea produselor de morărit şi panificaţie la nivelul costurilor actuale din industrie ar putea conduce la scăderea vânzărilor în contextul puterii limitate de cumpărare a românilor.

„Nouă ne e teamă că nu putem scumpi produsele la nivelul la care se duce costul de producţie, pentru că nu ştim dacă absoarbe piaţa. Puterea de cumpărare este limitată şi există riscul să scadă vânzările. O îngrijorare mare o avem din partea salariaţilor, pentru că atunci când o să primească facturile mărite o să ne zică că nu le mai ajunge salariul. Toate acestea nu ştiu unde o să ne ducă, la dublarea preţurilor? Nu ştiu ce să spun, dar în orice caz lucrurile sunt scăpate de sub control. Eu am primit la brutărie notificare la energie pentru un preţ de cinci ori mai mare şi de şase ori la gaze, colegii din ţară au primit de la 200 de lei şi ceva de lei pe MW la 2.500 de lei, de 12 ori i-a crescut preţul la energie. Este inadmisibil. Nu ştim ce se întâmplă, au scăzut resursele pe plan mondial sau cineva îşi bate joc de noi?”, a subliniat şeful ROMPAN.

În acest context, preţul pâinii ar putea înregistra o creştere de 10 – 15% în această perioadă, sub costul de producţie, după o majorare de 10 – 15%, care a avut loc deja. „Am avut deja influenţe în preţ de 10 – 15% şi cred că mai vin 10 – 15%. Noi încercăm să menţinem preţurile, dar oamenii nu pot rezista o lună şi jumătate cu costuri mai mari şi pierderi însemnate. Este politica fiecărui agent economic şi când constată că nu mai are încasări ca să plătească furnizorii nu mai are ce sa facă. Vă spun că s-au scumpit toate, chiar şi pungile în care noi băgăm pâinea s-au făcut 20 – 25 de bani, mai plăteşti şi ecotaxa de 15 bani şi iată că sunt 35 de bani care trebuie să-i pui la o franzelă. Este foarte mult, iar să dai pâinea fără pungă nu poţi. Repet, nu ştiu ce o să facem”, a adăugat Aurel Popescu.

Şi în ceea ce priveşte cozonacii, produsele de panificaţie cele mai căutate în perioada sărbătorilor de iarnă, Popescu a transmis că nu crede că mai pot fi menţinute preţurile, pentru că s-a scumpit totul. „Uleiul, de exemplu, a ajuns la 10 lei pe litru, faţă de 3 lei şi ceva. Eu cred că vom mânca anul acesta cozonaci mai scumpi. Nu avem ce face”, a menţionat acesta.

Pe de altă parte, preşedintele ROMPAN speră să obţină sprijin pentru industria de morărit şi panificaţie odată cu instalarea noului guvern.

„Eu îmi pun speranţe, odată cu instalarea noului guvern, pentru că degeaba dai bani la populaţie şi îi reduci tarifele la utilităţi, dacă nu dai şi agentului economic un ajutor. Noi vom avea sute de falimente şi închideri de unităţi, pentru că cei mici nu vor rezista, închid unitatea şi dau drumul dacă vor veni vremuri mai bune. Dar noi industria nu avem ce face trebuie să asigurăm necesarul de consum al populaţiei şi trebuie să ne adaptăm din mers tuturor şicanelor care vin din partea guvernanţilor. În primul rând vreau să reiau discuţia cu ministrul Energiei pentru o schemă specială pentru morărit şi panificaţie. O schemă diferită faţă de cea pentru IMM-uri, pentru că acolo e vorba de 100 de kilowaţi, iar noi nu avem ce face cu 100 de kilowaţi, noi îi mâncam pe oră, vrem o schemă în megawaţi. De asemenea, instalarea de panouri solare este o idee pe care noi o îmbrăţişăm şi vrem să ne dotăm, pentru că ai avantajul să îţi produci energia ta şi te costă şi mai puţin. Deci strângem din dinţi câteva luni şi să sperăm ca după aprilie va veni ceva în jos din preţurile acestea imense”, a explicat Aurel Popescu.

De asemenea, acesta a anunţat că intenţionează să discute şi cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte o schemă de ajutor pentru panificaţie în vederea achiziţionării de utilaje perfomante, în special din fonduri europene.

„Cu Ministerul Agriculturii vrem să discutăm despre o schemă de ajutor pentru panificaţie ca să facem investiţii şi eventual să ne axăm pe investiţii cu finanţare din partea UE, în special pentru utilaje perfomante, în sensul consumului mai mic de energie electrică decât cele pe care le avem în dotare. Şi aici se poate face o schemă de ajutor, pentru că alte soluţii nu văd. Trebuie să facem o discuţie împreună cu reprezentanţii Ministerului Energiei şi Ministerului Agriculturii să discutăm aşezat pentru că lucrurile sunt scăpate de sub control şi noi nu mai ştim cum să ne redresăm şi cum să ne adaptăm acestei situaţii”, a mai spus preşedintele ROMPAN.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea